x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe 18 morți într-un accident cumplit, după ce un autocar a intrat într-un TIR

18 morți într-un accident cumplit, după ce un autocar a intrat într-un TIR

03 Iul 2017   •   14:17
18 morți într-un accident cumplit, după ce un autocar a intrat într-un TIR

Autorităţile germane au confirmat că toate cele 18 persoane date dispărute în urma accidentului de autocar produs luni dimineaţă, în jurul orei 05:00 GMT, pe o autostradă aglomerată din sudul ţării, au decedat, cel mai probabil, în incendiul care a mistuit vehiculul după coliziunea cu un autotren, transmite agenţiile internaţionale de presă. 

'În stadiul actual al anchetei, 30 de pasageri sunt răniţi, unii grav, şi transportaţi la spitale din împrejurimi. Celelalte persoane şi-au pierdut probabil viaţa în autocarul în flăcări', au indicat poliţia şi parchetul local, într-un comunicat. 

Tragedia a fost comentată şi de purtătorul de cuvânt al guvernului federal, Steffen Seibert, care a declarat, într-o conferinţă de presă, că, 'din nefericire, numeroase persoane - un grup de turişti din (landul estic) Saxonia - şi-au pierdut viaţa în autocarul care a ars'. 

Cancelarul Angela Merkel este 'bulversată' de acest accident şi le transmite 'gândurile sale răniţilor şi apropiaţilor victimelor' a adăugat Seibert. 

Iniţial s-a anunţat că 31 de persoane au fost rănite şi 17 sunt date dispărute în urma gravului accident rutier. Salvatorii au sperat că pasagerii consideraţi dispăruţi s-ar fi putut refugia într-un moment de panică în pădurile din împrejurimi, însă căutările nu au condus la niciun rezultat. În aceste condiţii, concluzia autorităţilor este că toţi cei 18 dispăruţi şi-au găsit sfârşitul în incendiul din autocar. 

Accidentul a avut loc pe autostrada A9, între localităţile Münchberg şi Gefrees, în landul Bavaria, într-o zonă împădurită şi muntoasă, nu departe de frontiera cu Cehia. 

În urma coliziunii, autocarul a luat foc şi a ars complet. 

Conform primelor informaţii, autocarul se îndrepta în direcţia Nürnberg când a fost prins într-un ambuteiaj şi a lovit un autotren care rula în faţa lui. 

Grupul de 46 de turişti vârstnici venea din Saxonia, iar la bordul autocarului se mai aflau doi şoferi, în total 48 de persoane, a precizat poliţia. 

Potrivit autorităţilor, mai mulţi răniţi se află între viaţă şi moarte. Specialişti legişti şi poliţişti au fost mobilizaţi pentru a descarcera şi identifica trupurile din carcasa calcinată a vehiculului. La operaţiunile de intervenţie iau parte peste 200 de persoane. 

Accidentul rutier de luni este unul din cele mai grave produse în Europa în ultimele decenii. În Germania, accidentul cu cele mai multe victime s-a petrecut la 4 noiembrie 2008, pe o autostradă lângă Hanovra, când au murit 20 de pasageri, în majoritate persoane în vârstă, din câte se pare din cauza unui pasager imprudent care a fumat în toaleta autocarului. AGERPRES

×