x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe 2,5 milioane de imigranti legali

2,5 milioane de imigranti legali

02 Mar 2005   •   00:00

ROMANI IN LUME
ITALIA - Romanii formeaza cea mai mare comunitate de straini din cizma Italienii au dat publicitatii un anuar statistic cu previziuni pentru 2005, cu un capitol special, despre strainii care se afla in Italia cu acte in regula. Romanii sunt pe locul intai ca numar de muncitori importati.
ANA-MARIA LUCA

OCUPATII. Romanii sunt cautati de italieni ca sa lucreze in constructii, iar romancele in serviciul domestic
In Italia, din 2000 pana in 2004, numarul de cetateni straini cu cate in regula a crescut vertiginos si a ajuns la 2,5 milioane. Aproape toti sosesc pentru a-si gasi un loc de munca sau prin reunirea familiei.

Acestea sunt datele Raportului "Italia 2005" al Institutului de Studii Politice, Economice si Sociale Eurispes, care a acordat problemei imigratiei un capitol special.

Cei mai multi provin din tarile Europei de Est, Romania si Albania, si din Maroc. S-au inregistrat cate 240 000 de muncitori din aceste tari, arata studiul. Ucrainenii sunt 113 000, iar chinezii 100 000.

DE LA NORD LA SUD. La nivel national, imigrantii reprezinta 4,5% din totalul populatiei. Aproximativ 60% traiesc in nord, un milion si jumatate, si mai ales in Lombardia, care numara 600 000 de imigranti legali. Aproximativ 30% s-au stabilit in centrul Italiei, 710 000, mai ales in regiunea Lazio. Iar 10% sunt in La Campania, 121 000. In ultimii 5 ani, mai arata studiul, cazurile de violenta s-au diminuat, mai ales atacurile asupra femeilor singure sau minorilor, dar au crescut ca numar atacurile din cauze declarat rasiste. In ceea ce priveste contractele de munca, aproximativ 800 000 sunt incheiate pe perioade nedeterminate, si doar 200 000 sunt pe perioade determinate. Cei mai multi imigranti sunt angajati in nordul Italiei, aproximativ 70% din contracte.

Din 2003, cand italienii au regularizat o parte din imigrantii care lucrau la negru, numarul femeilor angajate legal a crescut. Ele detin jumatate din contractele de munca. Numarati pe domenii de activitate, cei din sectorul domestic sunt cei mai multi, 44%. Urmeaza sectorul serviciilor, cu 28%, al industriei cu 21% si al agriculturii cu 7%.

DATE "INGRIJORATOARE". La Bari, fenomenul este ingrijorator, spun specialistii: 58 de persoane din 100 sunt de alte nationalitati. Intre tarile de origine ale imigrantilor, Ucraina a ajuns in patru ani de pe locul 20 pe locul 3, iar Romania, de pe 21 pe 4. Cei mai multi imigranti sunt barbati care constituie o parte importanta a Italiei care munceste. In 2001, erau angajati cu forme legale 500 000 de straini, iar in 2003, numarul se dublase. Pe perioade determinate, forma de contract folosita mai mult in agricultura si constructii, sunt angajati barbatii. Romanii sunt cei care isi gasesc cel mai usor locuri de munca, fie pe perioade determinate sau nedeterminate. Ii urmeaza albanezii, ucrainenii si marocanii.

EI MISCA ECONOMIA
Imigrantii sunt motorul economiei italiene. Centrul de cercetari statistice a constituit un nou indicator denumit ISER (Indicele cresterii economice regionale in 2005), pentru a prevedea gradul dinamicii economiei, tinand cont de rezultatele din 2003 si 2004. Cresterea economica se datoreaza, spun statisticienii, in mod deosebit imigrantilor, care isi deschid propriile afaceri. Aproximativ 10% dintre intreprinzatori sunt imigranti, arata cifrele. Dintre acestia, 55% functioneaza in sectorul serviciilor, 35% in comert si restul in industrie, agricultura si pescuit. Romanii sunt activi mai ales in constructii.
×
Subiecte în articol: diaspora