x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe 55 de oameni intoxicaţi cu fum, după ce un TIR a lua foc într-un tunel din Norvegia

55 de oameni intoxicaţi cu fum, după ce un TIR a lua foc într-un tunel din Norvegia

05 Aug 2013   •   17:59
55 de oameni intoxicaţi cu fum, după ce un TIR a lua foc într-un tunel din Norvegia
Sursa foto: EPA/Intact Images

Un camion a luat foc luni într-un tunel din vestul Norvegiei, provocând spitalizarea a zeci de persoane din alte autovehicule, au anunţat autorităţile norvegiene.

Radioteleviziunea NRK, citată de AP şi AFP, a relatat că circa 80 de persoane au fost scoase de urgenţă din tunelul Gudvangen, al doilea cel mai mare tunel rutier din Norvegia, cu o lungime de 11,4 kilometri.

Poliţia a precizat că 55 de persoane au fost duse la spital după ce au fost intoxicate cu fum sau pentru a fi examinate, însă, din fericire, autorităţile nu au anunţat niciun deces.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei a precizat că tirul a luat foc după ce parcursese 3,5 kilometri ai tunelului.

"Situaţia pare să revină la normal. Începem să avem situaţia sub control", a declarat un responsabil al poliţiei locale.

Mai multe echipe de pompieri au fost desfăşurate în tunel pentru a detecta eventuali şoferi rămaşi blocaţi.

×
Subiecte în articol: tunel rutier Norvegia accident intoxicati