Cercetătorii italieni au anunţat identificarea mormântului femeii care i-a servit drept model lui Leonardo da Vinci în realizarea celebrei picturi Mona Lisa.
Căutările echipei conduse de profesorul Silvano Vinceti au durat două săptămâni, mormântul fiind descoperit sub podeaua mănăstirii Santa Ursula din Florenţa. Femeia care se presupune că i-a servit drept model lui Da Vinci se numeşte Lisa Gheradini, a murit în 1542 şi a fost căsătorită cu un bogat comerciant din Florenţa, Francesco del Giocondo, stranie asemănare cu denumirea sub care Mona Lisa este faimoasă în Italia, Gioconda...
Sarcina echipei condusă de profesorul Vinceti rămâne însă dificilă, în condiţiile în care urmează prelevarea de mostre DNA, compararea acestora cu cel al fiilor Lisei Gherdinini şi, ulterior, reconstrucţia fizionomiei pe baza datelor obţinute.