Compania Delta a anunțat că o aeronavă CRJ900 operată de filiala sa Endeavour Air a fost implicată într-un accident. În aeronavă se aflau 76 de pasageri și patru membri ai echipajului la bord.
18 persoane au fost rănite și au avut nevoie de îngrijiri medicale la spitalele din regiune. Trei dintre aceste sunt în stare gravă. Printre victime sunt doi copii, unul dintre aceștia fiind în stare critică, potrivit Reuters.
Avionul s-a răsturnat pe pistă în timpul aterizării. Aeroportul din Toronto a fost închis peste două ore din cauza incidentului. În momentul aterizării, în zonă era vânt puternic.
(sursa: Mediafax)


