Două trenuri s-au ciocnit frontal şi mai multe vagoane au luat foc în Panhandle, Texas. Numărul răniţilor nu este încă ştiut, iar poliţiştii au încercat să evacueze oamenii care locuiesc în apropiere. Autorităţile locale au confirmat că sunt victime, dar nu au precizat şi numărul acestora.
Joe Faust, purtătorul de cuvânt al companiei feroviare a anunţat că echipele de salvare caută trei membri ai echipajului care sunt daţi dispăruţi în urma impactului dintre cele două trenuri, scrie antena3.ro.
Faust spune că fiecare tren avea câte doi angajaţi ai companiei. Unul dintre ei a sărit înainte de impact, iar în prezent se află internat în spital. Nu se ştie încă cât este de grav rănit.
Deocamdată nu se cunosc cauzele accidentului. Coliziunea ar fi avut loc la 8.40 a.m, ora locală.
Citeste declaratia unui martor, pe antena3.ro