x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe WSJ: Administraţia SUA analizează posibilitatea trimiterii de tancuri Abrams, în cadrul unui acord

WSJ: Administraţia SUA analizează posibilitatea trimiterii de tancuri Abrams, în cadrul unui acord

de Redacția Jurnalul    |    24 Ian 2023   •   18:07
WSJ: Administraţia SUA analizează posibilitatea trimiterii de tancuri Abrams, în cadrul unui acord
Sursa foto: Hepta

Administraţia Joseph Biden înclină spre o decizie de livrare a unui număr semnificativ de tancuri M1 Abrams în Ucraina, iar un anunţ în acest sens ar putea fi făcut săptămâna aceasta, afirmă oficiali americani citaţi de Wall Street Journal, dar Casa Albă nu a făcut niciun comentariu pe această temă.

Anunţul Washingtonului s-ar înscrie într-o înţelegere largă cu naţiuni aliate, inclusiv cu Germania, care, la rândul său, ar urma să accepte trimiterea unui număr redus de tancuri de tip Leopard 2 în Ucraina şi ar autoriza trimiterea unui număr mai mare de vehicule militare de fabricaţie germană de către Polonia şi alte naţiuni.

Dacă se vor confirma, deciziile ar însemna depăşirea disensiunilor transatlantice privind livrarea de tancuri occidentale ultramoderne în Ucraina.

Casa Albă a refuzat să facă vreun comentariu pe această temă.

Departamentul american al Apărării a anunţat săptămâna trecută că nu va trimite tancuri M1 Abrams în Ucraina, iar, în acest context, Berlinul refuză să trimită tancuri Leopard.

Statele Unite şi aliaţi apropiaţi din Europa Centrală exercită presiuni pentru ca Germania să trimită vehicule militare avansate în Ucraina. Berlinul a insistat pentru o soluţie coordonată, iar unii oficiali germani au semnalat că nu vor fi furnizate tancuri Leopard dacă Washingtonul nu oferă Ucrainei tancuri M1 Abrams.

Reticenţa Germaniei privind furnizarea de capabilităţi militare avansate Ucrainei trebuie interpretată prin prisma eforturilor de evitare a unui conflict direct între NATO şi Rusia. "Trebuie să evităm ca acest conflict să devină un război între Rusia şi Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord", a afirmat săptămâna trecută cancelarul Olaf Scholz.

Kremlinul a avertizat marţi Germania, potrivit postului german NTV, că eventuala furnizare de tancuri Leopard Ucrainei va avea consecinţe şi "nu va aduce nimic bun pentru viitorul relaţiilor bilaterale".

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: M1 Abrams Ucraina leopard 2