x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ahmadinejad: Obama vorbeşte "limbajul bombelor şi a gloanţelor"

Ahmadinejad: Obama vorbeşte "limbajul bombelor şi a gloanţelor"

09 Apr 2010   •   00:00
Ahmadinejad: Obama vorbeşte "limbajul bombelor şi a gloanţelor"
Sursa foto: /IRANIAN PRESIDENCY

Preşedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad şi-a continuat tirul verbal la adresa SUA şi a susţinut că omologul său de la Washington vorbeşte "limba bombelor şi a gloanţelor". "Obama vorbeşte cu oamenii în limbajul bombelor şi al gloanţelor. Ei au ucis peste 300.000 de persoane în Afganistan şi Irak", a declarat Ahmadinejad.



Comentariile acestuia vin la o zi după ce l-a avertizat pe Barack Obama cu un răspuns dur, după ce a atacat noua politică nucleară a Washingtonului. "Fiţi atenţi. Dacă păşiţi pe calea lui Bush, răspunsul naţiunii va fi la fel de dureros şi răsunător precum a dat poporul lui Bush", sublinia acesta.

"Politicienii materialişti americani, oricând sunt învinşi de logică, pun imediat degetul pe trăgaci precum cowboy. Domnule Obama, sunteţi nou în politică. Aşteptaţi până vi se se usucă transpiraţia şi să căpătaţi experienţă. Aveţi atenţie să nu citiţi orice ziar pus în faţă sau să repetaţi o declaraţie recomandată", cerea Ahmadinejad. "(Oficiali americani) mai mari decât tine, mai răi decât din tine, nu au putut face niciun lucru, darămite tu."

Statele Unite au dezvăluit noi limitări ale arsenalului nuclear naţional, anunţând că se vor folosi arme atomice în "circumstanţe extreme" şi nu va ataca statele non-nucleare.

În cadrul unei schimbări politice, SUA a anunţat pentru prima dată că ţările fără arme atomice ce se supun obligaţiilor tratatului de nonproliferare nu trebuie să se teamă de un atac nuclear al SUA.

Dar Obama a avertizat că s-ar putea face excepţii pentru "outsideri" precum Iran sau Coreea de Nord .

Preşedintele iranian a mai declarat că nu va cerşi puterilor mondiale să nu lovească republica islamică cu alt set de sancţiuni ONU. "Când duşmanul spune că noi dorim să impunem sancţiuni asupra voastră, noi ar trebui să spunem să continue. Desigur că nu ne plac sancţiunile....dar când vorbesc de ele, nu vom cerşi să nu le pună".

×
Subiecte în articol: externe