x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Alain Delon nu va face apel la plasarea sa sub tutelă consolidată

Alain Delon nu va face apel la plasarea sa sub tutelă consolidată

de Redacția Jurnalul    |    10 Apr 2024   •   21:24
Alain Delon nu va face apel la plasarea sa sub tutelă consolidată

Actorul francez Alain Delon a anunţat marţi prin intermediul avocatului său că nu va face apel împotriva plasării sale sub tutelă consolidată, măsură decisă săptămâna trecută de un judecător din centrul Franţei, transmite AFP.

"Alain Delon nu va face apel la decizia pronunţată în urma audierii din 4 aprilie 2024 la tribunalul judiciar din Montargis. El are încredere în reprezentantul desemnat de tribunal", a spus într-un comunicat Laurence Bedossa, care îl reprezintă pe actorul în vârstă de 88 de ani.

Vedeta cinematografiei franceze, care a suferit un accident vascular cerebral în 2019 şi suferă de asemenea de limfom (cancer al sistemului limfatic), fusese plasat sub protecţie judiciară din ianuarie, cu numirea unui reprezentant desemnat de tribunal "pentru îngrijirea sa medicală".

Joia trecută, această măsură a fost transformată în "tutelă consolidată", ceea ce înseamnă că actorul nu mai poate decide singur asupra gestionării bunurilor şi finanţelor sale.

Frank Berton, avocatul Anouchkăi Delon, fiica actorului, a calificat această tutelă consolidată drept o măsură "greoaie", chiar "excesivă", precizând că tutorele lui Alain Delon va fi persoana "din exterior" care îndeplinea deja rolul de reprezentant legal.

"Este ceva cu care trebuie să îi fie greu să trăiască" pentru că "nu şi-a pierdut minţile", a precizat Berton.

Potrivit acestuia, Alain Delon "urmăreşte ştirile, se exprimă. A existat o expertiză în ianuarie care a spus că există o afectare certă a discernământului său, dar nu o abolire a discernământului său".

De la începutul lunii ianuarie, cei trei copii ai starului duc un război fratricid, prin intermediul presei şi al instanţelor de judecată, fiecare jurând să îl protejeze pe legendarul actor francez, a cărui stare de sănătate este în declin.

Fiii săi, Anthony, în vârstă de 59 de ani, şi Alain-Fabien, în vârstă de 29 de ani, consideră că actorul este manipulat de sora lor, Anouchka, în vârstă de 33 de ani, care le-ar fi ascuns starea de sănătate a tatălui lor şi ar dori să îl transfere în Elveţia.

Potrivit celor doi, tânăra ar dori să-şi repatrieze tatăl în această ţară, unde a dobândit cetăţenia şi a locuit cu regularitate, pentru a evita plata unor impozite semnificative pe moştenire la moartea tatălui lor.

În ceea ce o priveşte pe Anouchka, aceasta i-a dat în judecată pe cei doi fraţi ai săi pentru încălcarea vieţii private după difuzarea înregistrării unei conversaţii dintre ea şi tatăl ei. Procesul urmează să aibă loc în aprilie 2025 la Paris.

×
Subiecte în articol: alain delon apel plasare tutela