x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe UPDATE Alertă în Istanbul, în urma unui ATAC armat într-un club. 39 de morți, dintre care 16 străini, și 69 de răniți

UPDATE Alertă în Istanbul, în urma unui ATAC armat într-un club. 39 de morți, dintre care 16 străini, și 69 de răniți

01 Ian 2017   •   07:40
UPDATE Alertă în Istanbul, în urma unui ATAC armat într-un club. 39 de morți, dintre care 16 străini, și 69 de răniți

UPDATE Atacul comis în clubul de noapte din Istanbul, în timpul celebrării trecerii în noul an, a făcut 39 de morţi, dintre care 16 străini, iar autorul său este căutat încă, a indicat, duminică dimineaţa, ministrul turc de interne, Süleyman Soylu, citat de AFP.

El a arătat că 21 dintre persoanele ucise au fost deja identificate, printre acestea figurând 16 străini şi cinci turci.

Atacul a provocat de asemenea rănirea a 69 de persoane, dintre care patru sunt în stare gravă, conform aceleiaşi surse.

"Căutările pentru găsirea teroristului sunt încă în curs. Sper că acesta va fi capturat rapid", a adăugat oficialul turc.

Potrivit primelor declaraţii ale guvernatorului oraşului, Vasip Sahin, citat de agenţiile internaţionale de presă, atacatorul a împuşcat un ofiţer de poliţie şi un civil înainte de a intra în clubul Reina, din cartierul Ortakoy din Istanbul, la ora 1,15 duminică (22,15 GMT sâmbătă), şi a deschide focul la întâmplare asupra clienţilor din incintă.

"Într-o manieră sălbatică şi nemiloasă, el a mitraliat persoanele venite pur şi simplu să sărbătorească Noul An", a declarat Sahin.

Potrivit canalului NTV, citat de AFP, mai multe persoane s-au aruncat în Bosfor pentru a scăpa de gloanţele trase de un agresor deghizat în Moş Crăciun.

AFP notează că atacul asupra emblematicului club de noapte Reina, din partea europeană a Istanbului, a survenit pe fondul mai multor atentate care au zguduit Turcia. Clubul vizat este situat la câteva sute de metri de locul unde avea loc sărbătorirea oficială a Anului Nou, pe malul Bosforului.

Martorii au povestit că au auzit atacatorii strigând ceva în arabă, potrivit agenţiei de presă Dogan, care precizează că între 700 şi 800 de persoane erau în clubul de noapte la momentul atacului.

Acesta s-a produs cu toate că, după un an 2016 sângeros, autorităţile turce erau în alertă pentru noaptea de revelion, circa 17.000 de poliţişti fiind desfăşuraţi în oraş. AGERPRES

 

Stire initiala Cel puțin 35 de persoane au fost ucise și 40 au fost rănite după ce un atacator a deschis focul, în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-un club celebru de noapte din Istanbul, Reina, a declarat, duminică dimineața, guvernatorul orașului, Vasip Sahin, transmit Reuters și AFP. Încă nu este clar dacă este vorba despre un atac terorist, scrie Agerpres.

Atacatorul a împușcat un ofițer de poliție și un civil înainte de a intra în clubul din cartierul Ortakoy din Istanbul și a deschide focul în clădire, a spus Sahin, referindu-se la atacul armat ca fiind unul terorist, relevă Reuters.

Mai multe persoane s-au aruncat în Bosfor pentru a scăpa de gloanțele trase de un agresor deghizat în Moș Crăciun.

Clubul vizat este situat la câteva sute de metri de locul unde avea loc sărbătorirea oficială a Anului Nou, pe malul Bosforului.

Martorii au povestit că au auzit atacatorii strigând ceva în arabă, potrivit agenției de presă Dogan, care precizează că între 700 și 800 de persoane erau în clubul de noapte la momentul atacului.

Un atac armat a avut loc sâmbătă noapte, într-un club din Istanbul, conform presei din Turcia. Guvernatorul din Istanbul a anunțat public că bilanțul se ridică la 35 de morți și 40 de răniți până în acest moment.

Atacul a avut loc în clubul Reina, un club foarte popular pe plan local. Presa locală menționează că în club erau între 500 și 600 de persoane la momentul atacului. Mai multe echipaje speciale ale Poliției au fost mobilizate pentru intervenție.

Se pare că este vorba despre doi atacatori și unul dintre aceștia este în continuare în local. În plus, presa turcă menționează că unul dintre atacatori era îmbrăcat într-un costum de Moș Crăciun la momentul intrării în club. 

×
Subiecte în articol: atac in istanbul