„Gândurile pline de ură duc la cuvinte pline de ură, care, la rândul lor, duc la acţiuni pline de ură”, este declarația făcută le o emisiune TV de analistul politic Matthew Down, pentru care postul MSNBC l-a pus pe liber. Iar Down nu este oricine nici în mass-media și nici în peisajul politic american, expertul în vârstă de 61 de ani având trecut în carieră inclusiv rolul de strateg-șef în campania prezidențială Bush-Cheney, din 2004.
Secret Service a dat afară un agent care a scris pe rețelele de socializare că Charlie Kirk „răspândea ură şi rasism”, iar în aceste condiții „karma este inevitabilă”.
Un profesor de liceu din Florida a fost suspendat pentru că a postat un citat celebru din activistul ucis miercuri. Profesorul a amintit că însuși Kirk a afirmat acum doi ani că „câteva decese cauzate de armele de foc în fiecare an” reprezintă un preţ „care merită plătit” pentru a menţine dreptul de a purta arme - drept conferit de al doilea amendament al Constituţiei și transformat în dispută națională după fiecare asasinat în masă comis SUA. „Nu, nu jelesc (moartea lui Kirk), el a ales să se sacrifice pentru drepturile care trebuie protejate. Karma e oribilă”, a spus profesorul.
Compania Delta Air Line și Carolina Panthers, o echipă de fotbal din liga profesionistă, au anunțat, de asemenea, că și-au concediat angajați care au comentat public în mod nepotrivit moartea lui Charlie Kirk.
Potrivit presei din New Orleans, un pompier este investigat după ce a postat, apoi a şters, un comentariu în care numea glonţul care i-a luat viaţa activistului conservator „un dar de la Dumnezeu”.
Potrivit CNN, revista DC Comics a anulat noua serie de benzi desenate „Scufița Roșie” după ce autoarea, Gretchen Felker-Martin, a declarat, după împuşcarea lui Kirk: „Sper că glonţul se simte bine”.
Charlie Kirk a fost împuşcat în gât miercuri, în fața unui public format din mii de tineri, în timp ce participa la o dezbatere la Universitatea Utah Valley. Persoana arestată şi acuzată de crimă este Tyler Robinson, 22 de ani, care a tras cu o puşcă de pe un acoperiş din apropiere.
Nu sunt monitorizate doar comentariile americanilor. Departamentul de Stat al SUA a anunțat că va revoca sau retrage vizele străinilor care glorifică sau batjocoresc uciderea lui Kirk pe reţelele de socializare. Christopher Landau, adjunctul secretarului de stat, s-a implicat personal, cerând urmăritorilor săi de pe reţelele de socializare să distribuie mesaje de la străini care îl persiflează pe Kirk.
Trump merge la înmormântare. „Am obligaţia să fac asta”
Înmormântarea lui Charlie Kirk va avea loc duminica viitoare, în Arizona. Preşedintele Donald Trump a promis că va participa pentru a-şi onora aliatul, au anunțat ieri agențiile de presă.
Conform organizaţiei „Turning Point USA”, fondată de Kirk, evenimentul va avea loc în cursul dimineții, pe stadionul State Farm, al echipei de fotbal american Arizona Cardinals, din Glendale. „Alăturaţi-vă nouă pentru a sărbători viaţa extraordinară şi moştenirea durabilă a lui Charlie Kirk, o legendă americană”, a postat organizaţia pe reţelele sale de socializare.
„M-au rugat să merg şi cred că am obligaţia să fac asta. Am auzit că e weekendul viitor. Oricând va fi, voi merge”, a declarat Trump presei. Kirk este considerat una dintre figurile cheie ale victoriei electorale din 2024 a lui Donald Trump, prin mobilizarea votului tinerilor.
Președintele american a dat vina pe „stânga radicală” şi pe „nebuni” pentru asasinat.
El a declarat pentru NBC că „ar dori să vadă naţiunea vindecându-se” după moartea lui Kirk, deşi a reiterat că ţara „se confruntă cu un grup de nebuni din stânga radicală, iar aceştia nu joacă corect”.


