x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Nu există probe clare cu privire la folosirea de arme chimice în Siria (ONU)

Nu există probe clare cu privire la folosirea de arme chimice în Siria (ONU)

21 Iun 2013   •   23:14
Nu există probe clare cu privire la folosirea de arme chimice în Siria (ONU)
Sursa foto: EPA/ATEF SAFADI

Preşedintele comisiei de anchetă a ONU asupra Siriei a reafirmat vineri că nu există certitudini cu privire la eventualitatea folosirii de arme chimice în Siria, în pofida acuzaţiilor formulate de Washington împotriva guvernului de la Damasc, informează agerpres.ro.

Chestionat de jurnalişti cu privire la aceste acuzaţii, Paulo Pinheiro a refuzat să "comenteze declaraţiile sau deciziile guvernelor". 

"Noi nu putem spune cu certitudine dacă s-au folosit arme sau agenţi chimici", conform oficialului ONU.

În ultimul său raport din faţa Consiliului pentru Drepturile Omului, comisia a denunţat folosirea armelor chimice de cel puţin patru ori, în Siria, însă fără a putea "identifica natura acestor agenţi chimici, sistemele de armament chimic folosite sau cine le-a folosit".

Paulo Pinheiro, care s-a întâlnit vineri, în spatele uşilor închise, cu membrii Consiliului de Securitate al ONU, a respins, de asemenea, soluţia unei intervenţii militare în Siria: chiar şi "furnizarea de armament implică responsabilitatea celui care le livrează pentru că oamenii care le primesc le pot folosi pentru a comite crime de război", a explicat el.

"Este nevoie de noi eforturi diplomatice şi nu de noi eforturi militare. Siria este în cădere liberă", a mai susţinut oficialul ONU.

Opoziţia siriană a anunţat vineri că a intrat în posesia unui armament modern, din străinătate, armament capabil "să schimbe cursul luptei". 

×