Atacatorul de la şcoala din Maryland, care a împuşcat şi rănit doi studenţi, a murit ca urmare a unei răni provocate de armă, potrivit poliţiei, scrie BBC.
Cei doi studenţi se află internaţi, în prezent, unul dintre ei fiind în stare critică.
Atacul a avut loc marţi dimineaţă, la doar o lună de la cel de la şcoala din Florida, unde au fost omorâte 17 persoane.
Un gardian înarmat din incita şcolii a schimbat focuri de armă cu atacatorul, care nu a fost identificat, dar nu este încă sigur dacă atacatorul a fost lovit de gardian sau dacă s-a împuşcat singur.
Şeriful din St. Mary, Tim Cameron, a afirmat că schimbul de focuri a avut loc în holul şcolii. Atacatorul a ţintit, iniţial, o fată, apoi un băiat. Ambii au fost nimeriţi, fata fiind în stare critică.
Gardianul nu a fost rănit, potrivit şerifului.