x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Australia extinde restricțiile la frontieră timp de trei luni

Australia extinde restricțiile la frontieră timp de trei luni

04 Sep 2020   •   14:04
Australia extinde restricțiile la frontieră timp de trei luni

Australia îşi va extinde restricţiile la frontierele internaţionale pentru încă trei luni din cauza pandemiei de coronavirus, transmite DPA.

Restricţii pentru turiștii străini au fost impuse în martie, iar cetăţenilor şi rezidenţilor permanenţi li s-a interzis să părăsească ţara, cu anumite excepții.

La recomandarea Comitetului Principal al Australiei pentru Protecţie în domeniul Sănătăţii (AHPPC), ministrul de resort, Greg Hunt, a anunţat că perioada de urgenţă va fi extinsă până cel puţin pe 17 decembrie.

"AHPPC a avertizat că situaţia pe plan internaţional şi intern privind COVID-19 continuă să prezinte un risc inacceptabil la adresa sănătăţii publice. Extinderea perioadei de urgenţă este un răspuns potrivit la acest risc", informează Hunt.

Sunt suspendate zborurile regulate internaţionale şi croazierele, fiind protejat comerţul şi aprovizionarea cu unele bunuri esenţiale.

Parlamentarii au criticat vehement această poziţie, afirmând că executivul neglijează faptul că 23.000 de australieni locuiesc peste hotare. Purtătoarea de cuvânt pentru probleme interne a laburiştilor, Kristina Keneally, l-a acuzat pe premier că îşi abandonează cetăţenii.

Guvernul a limitat la 4.000 numărul de sosiri săptămânale în ţară, în luna iulie, iar statele obligă turiștii să intre în carantină obligatorie la hotel timp de două săptămâni.
Cabinetul Naţional va decide dacă acest plafon pentru numărul de sosiri va fi majorat.

 

×