x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe SUA scurtează durata vizelor pentru unii cetăţeni chinezi

SUA scurtează durata vizelor pentru unii cetăţeni chinezi

30 Mai 2018   •   06:58
SUA scurtează durata vizelor pentru unii cetăţeni chinezi

Departamentul de Stat american a anunţat marţi că intenţionează să scurteze durata vizelor acordate unor cetăţeni chinezi. Conform noii politici, oficiile consulare ale SUA ar putea reduce perioadele de valabilitate ale vizelor, în loc să le elibereze pe perioada maximă posibilă.

 

Un oficial american a arătat, sub rezerva anonimatului, că instrucţiunile trimise ambasadelor şi consulatelor Statelor Unite ar acorda absolvenţilor chinezi dreptul de acces în vederea studiilor în anumite domenii - cum ar fi robotica, aviaţia şi producţia de înaltă tehnologie - pentru numai un an. Acestea sunt domenii considerate de China prioritare pentru industria sa producătoare. Cercetătorii sau managerii chinezi ar urma să poată lucra în SUA, pentru firmele sensibile dintr-o listă a Departamentului de Stat, numai după ce sunt verificaţi şi admişi de mai multe agenţii.

Măsura a fost luată în considerare în timp ce între Washington şi Beijing se desfăşoară un conflict comercial. Marţi, înaintea anunţului privind vizele, administraţia condusă de preşedintele Donald Trump a făcut cunoscut că studiază în continuare posibilitatea introducerii unor tarife de 25% pentru importuri din China în valoare de 50 de miliarde de dolari, dacă partea chineză nu acţionează împotriva furtului de proprietăţi intelectuale americane.

Ministerul chinez al comerţului a reacţionat la declaraţia Casei Albe, arătând că o consideră contrară consensului bilateral la care s-a ajuns recent. AGERPRES

×