Organizaţia Naţiunilor Unite a decis să recunoască căsătoriile gay ale tuturor angajaţilor săi, a anunţat ieri secretarul general al ONU, Ban Ki-Moon, relatează The Guardian, conform Agerpres. Anterior, Naţiunile Unite recunoşteau aceste uniuni doar în cazul angajaţilor care proveneau din state unde căsătoriile gay sunt legale, a declarat purtătorul de cuvânt Farhan Haq.
'Acesta este un pas înainte, pentru că mulţi dintre angajaţii ONU ceruseră acest lucru de mult timp', a declarat Haq.
Noua decizie a intrat în vigoare la 26 iunie şi se aplică celor aproximativ 43.000 de angajaţi ai ONU la nivel mondial. Angajaţii unor agenţii separate ale ONU, precum UNICEF sau UNESCO, nu sunt afectaţi de schimbarea de politică la nivelul ONU, a mai precizat Haq.
Potrivit 'Pew Research Center', căsătoriile gay sunt legalizate în 18 ţări şi în anumite state din SUA şi Mexic. Însă prejudecăţile rămân încă în multe state de pe glob. Un caz extrem este Uganda care, în februarie, a votat o lege care prevede pedepsirea cu închisoare pe viaţă pentru întreţinerea de relaţii sexuale între persoane de acelaşi sex.