x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe "Banii împrumutaţi Greciei sunt bani pierduţi", cred cetăţenii din Germania, Franţa, Spania şi Italia

"Banii împrumutaţi Greciei sunt bani pierduţi", cred cetăţenii din Germania, Franţa, Spania şi Italia

de Mediafax    |    24 Iun 2012   •   07:14
"Banii împrumutaţi Greciei sunt bani pierduţi", cred cetăţenii din Germania, Franţa, Spania şi Italia

Cetatenii a patru tari principale din UE (Franta, Germania, Spania si Italia) se indoiesc de capacitatea Greciei de a se mentine in zona euro dar raman foarte atasati de moneda unica, potrivit unui sondaj european realizat de Ifop-Fiducial si publicat azi.

Pentru majoritatea acestor cetateni, "banii imprumutati Greciei sunt bani pierduti" deoarece Atena nu va putea niciodata sa ii ramburseze. Aceasta opinie este impartasita de 85 la suta dintre francezi, 84 la suta dintre germani, 72 la suta dintre spanioli si 65 la suta dintre italieni.

Ei sunt, de asemenea, pesimisti si in legatura cu problemele din zona euro in ipoteza in care datoria greaca nu va fi salvata: 84 la suta dintre francezi, 76 la suta dintre germani, 90 la suta dintre spanioli si 88 la suta dintre italieni cred ca "dificultatile vor creste in mod periculos".

Iar opinia potrivit careia Grecia va reusi sa isi reduca datoria si deficitul gratie UE si propriilor eforturi este minoritara peste tot, cu exceptia Italiei (56 la suta, fata de 39 la suta in Franta, 27 la suta in Germania, 44 la suta in Spania).

In cazul unui esec, multi sunt favorabili unei excluderi a Greciei din zona euro. Dar cei mai severi sunt germanii (78 la suta) si francezii (65 la suta), in timp ce spaniolii (51 la suta) si italienii (49 la suta) sunt mai indulgenti.

Totusi, opiniile germanilor si francezilor s-au schimbat destul de putin din noiembrie 2011, cand au fost intervievati in cadrul unui sondaj precedent. Ei voiau atunci in proportie de 81 la suta si, respectiv, 73 la suta, excluderea Greciei.

In ceea ce priveste propriile tari, majoritatea persoanelor chestionate se opun revenirii la vechea moneda nationala: 74 la suta dintre francezi sunt impotriva unei abandonari a euro in favoarea francului, 75 la suta dintre spanioli se opun revenirii la peseta, iar 72 la suta dintre italieni sunt impotriva intoarcerii la lira.

Opozitia este mai slaba in Germania, unde 61 la suta dintre persoanele chestionate au declarat ca se opun repunerii in circulatie a marcii.

Acest sondaj a fost realizat online de institutul de sondaje Ifop-Fiducial in perioada 18-21 iunie, potrivit metodei cotelor, cu esantioane de 1.001 persoane in Franta, 1.003 in Germania, 976 in Spania si 967 in Italia.

Acesta a fost publicat simultan de Le Journal du Dimanche (Franta), ABC (Spania), Bild am Sonntag (Germania) si Corriere della Sera (Italia).

×
Subiecte în articol: grecia euro grecia sondaj