Cel puţin o persoană şi-a pierdut viaţa şi alte două au fost rănite grav în urma unei 'explozii' survenite luni după-amiază la o oţelărie a gigantului siderurgic ArcelorMittal din oraşul port Gent (regiunea Flandra),în nordul Belgiei, relatează agenţia de presă Belga, citată de ediţiile online ale publicaţiilor Le Soir şi L'Echo.
Circumstanţele incidentului produs în jurul orei locale 15:00 (14:00 GMT) nu sunt foarte clare. Astfel, potrivit L'Echo, un rezervor de benzen a luat foc într-un siloz al secţiei de cocs al întreprinderii siderurgice, iar la originea deflagraţiei ar fi un scurtcircuit la un filtru.
Potrivit Le Soir, deflagraţia a avut loc la un rezervor de combustibil în momentul umplerii acestuia. Situaţia se află în prezent sub control la oţelăria din Gent, conform canalelor media citate.
Un ofiţer din cadrul echipei de pompieri mobilizată la locul incidentului a indicat faptul că explozia într-un siloz a fost 'cauzată de probleme tehnice'.
În urma acestui incident, un plan de urgenţă medical a fost activat, întrucât autorităţile s-au temut că fumul degajat în urma exploziei ar putea să fie toxic. Pompierii au procedat al evacuarea oamenilor.
Potrivit AFP, explozia nu a fost urmată de un incendiu şi uzina nu a fost decât parţial evacuată. Fum într-adevăr s-a degajat, dar emanaţiile au fost 'slabe' şi nu au 'reprezentat niciun moment vreun pericol', mai precizează echipele de intervenţie, citate de AFP.
Primele estimări arată că explozia a provocat pagube importante, relevă L'Echo, iar canalul de televiziune VTM relatase despre persoane date dispărute, fără alte precizări.