x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Biden forțează Congresul să limiteze vânzarea armelor de foc

Biden forțează Congresul să limiteze vânzarea armelor de foc

de Redacția Jurnalul    |    25 Noi 2022   •   09:30
Biden forțează Congresul să limiteze vânzarea armelor de foc
Sursa foto: Hepta

Preşedintele SUA, Joseph Biden, a afirmat că va încerca să introducă în Congres un proiect de lege privind limitarea vânzărilor armelor de foc, pe fondul incidentelor armate care au zguduit SUA.

Biden ar vrea să introducă în Camera Reprezentanţilor un proiect privind interzicerea vânzărilor de arme semiautomate, după trei atacuri soldate cu numeroase victime produse în ultima săptămână. Biden ar vrea să obţină aprobarea proiectului înainte de începerea noii legislaturi, în ianuarie. Partidul Republican, aflat în opoziţie, va avea majoritate în Camera Reprezentanţilor.

"Noi încă permitem vânzarea armelor semiautomate, iar acest lucru este nebunesc. Nu există niciun argument social şi niciun alt argument raţional, cu excepţia profiturilor producătorilor de arme", a declarat Biden, citat de publicaţia The Hill.

"Eu voi încerca să scap de armele semiautomate. Dar voi face evaluarea şanselor de reuşită în funcţie de numărul voturilor", a subliniat preşedintele SUA.

Camera Reprezentanţilor a aprobat la începutul anului interzicerea vânzărilor de arme semiautomate, dar proiectul a fost blocat în Senat, în condiţiile în care Partidul Democrat nu avea o majoritate solidă, iar Partidul Republican a exercitat o opoziţie puternică.

 

×
Subiecte în articol: Joe Biden arme foc