Cel puţin 79 de persoane au fost rănite sâmbătă într-o serie de explozii care au avut loc într-o uzină de muniţii în centrul Rusiei, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor ruse, informează dpa şi AFP.
Cincisprezece persoane au fost spitalizate, dintre care una în stare gravă, potrivit aceleiaşi surse. Nu a fost raportat niciun deces.
Bilanţuri precedente relatau despre 38, apoi despre 42 de persoane rănite. Exploziile au avut loc la uzina Kristal din oraşul Dzerjinsk, situat la circa 400 de kilometri est de Moscova, în regiunea Nijni Novgorod.
"Potrivit ultimelor informaţii, 79 de persoane au solicitat asistenţă medicală după explozia de la uzina Kristal: 38 de muncitori ai uzinei şi 41 de locuitori din oraş. Nu sunt copii printre răniţi", a informat într-un comunicat Ministerul Sănătăţii al Federaţiei Ruse.
Cinci clădiri ale uzinei şi aproape 180 de clădiri rezidenţiale au fost avariate în urma exploziilor, potrivit autorităţilor municipale.
Informaţiile iniţiale afirmau că exploziile s-au produs la o fabrică de explozibili, însă ulterior mai multe relatări informau că uzina unde s-a produs incidentul este un producător de muniţii, potrivit dpa.
Potrivit TASS, exploziile au avut loc în secţia pentru producţia de trotil, în timpul procesului tehnologic.
Secţiuni mari din clădirile uzinei au fost distruse şi locuitorilor li s-a cerut să ţină ferestrele închise.
Imagini care circulau pe reţelele sociale arătau un enorm nor de fum după explozii. A fost declanşată o anchetă pentru încălcarea potenţială a normelor de securitate.
Potrivit TASS, specialiştii au reuşit să lichideze, după mai multe ore, incendiul izbucnit în urma exploziilor, care se întindea pe o suprafaţă de peste 800 de metri.
Institutul de stat pentru cercetări ştiinţifice "Kristal" a fost deschis în anii 1950. El este specializat în crearea de substanţe şi compoziţii explozive, precum şi în tehnologii pentru fabricare de explozivi, în testarea, transportarea şi utilizarea lor. În 2011, el a început să lucreze în subordinea întreprinderii de stat "Rosthenologhii".AGERPRES
Producătorul auto Skoda, deținut de Volkswagen, își propune să reducă 2% din locurile de muncă administrative din Republica Cehă în 2021, relatează Reuters.
Skoda, cel mai mare exportator din Republica...
Volumele de tranzacţionare înregistrate în piaţa criptomonedelor au crescut cu 17% în februarie 2021, într-o febră alimentată şi de pariul pe care l-a făcut Elon Musk pe bitcoin, cu 1,5 miliarde de dolari din...
USR PLUS îl susține pentru poziția de membru în cadrul CNA pe Mircea Toma, secondat de Dan Radu ca supleant.
Ambele nominalizări au avut la bază profesionalismul și integritatea pe care le-au dovedit de-a...
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a actualizat lista statelor și zonelor considerate ca fiind cu risc crescut epidemiologic.
Statele și zonele de risc epidemiologic din noua listă sunt: Cehia, San...
CNSU a decis ca este permisă continuarea studiilor cu prezență fizică la școală pentru elevii din anii terminali, în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului educației și al ministrului...
Centrul va fi amplasat pe aeroportul Internațional Henri Coandă din Otopeni unde i-a fost alocat un spațiu special, prevăzut și cu o ușa anti-foc. Călătorii care se vor testa acolo vor primi rezultatul în cel mu...
Uniunea Europeană şi Statele Unite au decis suspendarea taxelor vamale impuse pe bază de reciprocitate din cauza litigiului privind subvenţiile acordate companiilor Airbus şi Boeing, anunţă Ursula von der Leyen,...
Prin proiectul de Ordonanță de Urgență pentru modificarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, Ministerul Educației propune servicii de transport gratuite pentru...
Urs panda somnoros - 14.500 lei, urs panda mâncând - 14.500 lei, urs mare în picioare - 38.000 lei și urs panda așezat (mâncând) - 40.153 lei sunt printre investițiile realizate de fosta conducere de la...
Ministerul Afacerilor Externe precizează că autoritățile din Republica Moldova au revizuit condițiile de intrare pe teritoriul acestui stat, în contextul pandemiei de COVID-19; devine obligatorie autoizolarea de 14...
Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a afirmat, vineri, la Botoșani, că școala online și lipsa socializării au afectat foarte mult copiii. Aceasta a menționat că Ministerul Muncii caută soluții pentru a veni în...
Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan, a declarat că își dorește ca, în termen de un an, să prezinte un nou proiect de lege a salarizării în sistemul bugetar.
De asemenea, acesta a precizat...
Ministrul Sănătății din Franța, Olivier Veran, a avertizat că există posibilitatea introducerii vaccinării obligatorii anti-COVID pentru angajații din domeniul sanitar, în contextul în care rata de...
AUR cere Guvernului și Comitetului Național pentru Situații de Urgență ridicarea restricțiilor de deplasare pentru noaptea Învierii – pe 4 aprilie, când este Paștele catolic, și pe 2 mai, când este Paștele ...
Mai multe localități din județul Arad, printre care și reședința de județ, intră în scenariul roșu, după ce incidența cazurilor de Covid a depășit 3 la mia de locuitori.
Potrivit autorităților din...