x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Bulgaria: Fostul Guvern bulgar nu a spus adevărul despre bugetul ţării

Bulgaria: Fostul Guvern bulgar nu a spus adevărul despre bugetul ţării

13 Aug 2009   •   00:00

Noul ministru bulgar de Finanţe, Simeon Djankov, susţine că afirmaţiile fostului premier Serghei Stanişev, potrivit căruia, la predarea mandatului său, Bulgaria avea un excedent bugetar, nu sunt adevărate, a relatat site-ul novinite.com.



Oficialul de la Sofia a făcut aceste afirmaţii în cursul întrevederii cu predecesorul său Plamen Oreşarski, la care a participat şi actualul premier, Boris Borisov. Acesta din urmă i-a invitat pe Oreşarski şi Stanişev la o întâlnire în cadrul căreia să se stabilească dacă Guvernul său a moştenit un excedent bugetar sau un deficit.

Djankov i-a prezentat predecesorului său date ale Ministerului de Finanţe despre bugetul de stat publicate miercuri, conform cărora numai în luna iulie bugetul de stat a înregistrat un deficit de 550 de milioane de leva (281 milioane de euro), deficitul total pentru primele şapte luni ale anului 2009 cifrându-se la 372,4 milioane de leva (190 milioane de euro).

Premierul Borisov a solicitat Parchetului General o anchetă urgentă asupra deciziilor fostului Guvern. "Mulţi ani s-au acumulat surplusuri imense, iar acum aceste surplusuri au dispărut, iar noi nu avem şosele", a declarat actualul premier şi fost primar al capitalei bulgare. (MFM)

×
Subiecte în articol: externe bulgaria buget