x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Câini născuţi cu blană verde. Din cuib au ajuns direct în laborator

Câini născuţi cu blană verde. Din cuib au ajuns direct în laborator

12 Iun 2014   •   13:41
Câini născuţi cu blană verde. Din cuib au ajuns direct în laborator

O crescătoare de câini de vânătoare din Valladolid, Spania, a rămas şocată când doi dintre puii născuţi de una din căţelele sale au ieşit cu blană verde.

"Nu mi-a venit să cred când i-am văzut prima dată. Am crezut că erau murdari, aşa că am încercat să-i curăţ, însă culoarea nu ieşea", spune Aida Vallelado Molina, crescătoarea de câini.

Cei doi pui, un mascul şi o femelă, erau mai slabi ca fraţii lor. Femela a murit între timp (câinii s-au născut pe 3 iunie), masculul supravieţuind, dar continuând să fie anemic.

Corpul femelei care a murit a fost dus în laboratorul veterinarului Daniel Valverde, care a contactat o universitate din Madrid pentru indicaţii.

Valverde a efectuat teste care să ateste prezenţa bacteriilor sau a virusurilor, însă i-a fost greu să explice culoarea verde a blănii, dat fiind că literatura de specialitate din Spania nu are înregistrat un caz similar.

Totuşi, exemple de câni care s-au născut cu blană verde există.

În 2012, un labrador din Brazilia a născut un pui cu blană verde, care a fost botezat "The Hulk". Un alt pui cu blană verde s-a născut în New Orelans, SUA, în 2008.

Anna Zorrilla, veterinar american care lucrează pentru asociaţia de protecţie a animalelor SPCA, spune că această condiţie este rară, dar are o explicaţie.

"Uneori, când un câine se naşte, lichidul amniotic se amestecă cu placenta şi colorează blana puilor. Mai mereu, puiul iese verde. Este vorba doar de o decolorare a blănii, procesul nu cauzează alte afecţiuni", spune aceasta. 


×
Subiecte în articol: blana verde caini