x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Canada, o destinaţie greu accesibilă pentru refugiaţii din România

Canada, o destinaţie greu accesibilă pentru refugiaţii din România

11 Oct 2014   •   11:30
 Canada, o destinaţie greu accesibilă pentru refugiaţii din România

Solicitanţii statutului de refugiat dintr-un număr suplimentar de cinci ţări, printre care şi România, vor avea mai multe dificultăţi în obţinerea azilului în Canada, după ce guvernul federal a extins lista de ţări considerate sigure, relatează The Canadian Press. 

România, Andorra, Liechtenstein, Monaco şi San Marino au fost adăugate vineri pe lista ţărilor de origine desemnate a Canadei, care sunt acum în total 42. 

Această desemnare înseamnă că guvernul canadian consideră că ţara în cauză respectă drepturile omului, oferă o protecţie a statului şi nu este în mod obişnuit o sursă de refugiaţi. 

Persoanele care provin din aceste ţări care depun solicitări pentru obţinerea statutului de refugiat vor fi în situaţia ca solicitările lor să fie procesate mai rapid, dar îşi vor pierde anumite posibilităţi de apel acordate altor solicitanţi. 

Guvernul canadian a instituit iniţial această listă a ţărilor de origine desemnate în 2012, pentru a răspunde la ceea ce a fost perceput drept un val de solicitări îndoielnice, din partea unor cetăţeni din ţări considerate sigure. 

Criticii acestei măsuri acuză faptul că lista este inechitabilă, argumentând că mai multe ţări democratice au probleme recunoscute în protecţia drepturilor anumitor minorităţi, notează The Canadian Press. (Agerpres)

×
Subiecte în articol: canada refugiati canada azil