x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cum a reușit un rus să câștige 15,5 MILIARDE de dolari dintr-un foc

Cum a reușit un rus să câștige 15,5 MILIARDE de dolari dintr-un foc

de Antena 3    |    23 Oct 2012   •   13:28
Cum a reușit un rus să câștige 15,5 MILIARDE de dolari dintr-un foc

Viktor Vekselberg a devenit cel mai bogat om din Rusia, după ce averea lui a crescut cu 1,5 miliarde de dolari în acest an, la 18 miliarde de dolari. Creşterea a avut loc după ce grupul de stat Rosneft a acceptat să plătească 54,8 miliarde de dolari pentru preluarea companiei petroliere TNK-BP, la care Vekselberg deţine acţiuni prin consorţiul AAR, relatează Bloomberg, citat de antena 3.

Vekselberg, în vârstă de 55 de ani, a ajuns la o avere cu peste 700 de milioane de dolari mai mare decât miliardarul Alisher Usmanov, cel care deţinea anterior titlul de cel mai bogat rus.

"Această megatranzacţie este sfârşitul logic al istoriei de 15 ani a TNK", a declarat un purtător de cuvânt al lui Vekselberg. Potrivit acestuia, miliardarul se va concentra în viitor pe investiţii în tehnologie.

Oficialii Rosneft au anunţat, luni, că vor achiziţiona participaţia de 50% deţinută de grupul britanic BP pentru 26,8 miliarde de dolari, incluzând şi acţiuni. Rosneft are şi un acord preliminar pentru preluarea, cu 28 miliarde de dolari, a restului de 50% din acţiunile TNK-BP, în prezent în proprietatea Alfa-Access- Renova (AAR), un consorţiu al miliardarilor Vekselberg, Mihail Fridman, German Khan, Alexei Kuzmicev şi Len Blavatnik.

Averea lui Fridman a urcat cu 1,2 miliarde de dolari, la 15,1 miliarde. Miliardarul este acum al cincilea cel mai bogat om din Rusia.

×
Subiecte în articol: Viktor Vekselberg Rosneft miliardar rus tnk