Despre asemănarea fizică a stăpânilor cu câinii lor se ştie deja. Acum însă, s-a constatat că cel mai bun prieten al omului îşi imită stăpânul ca o maimuţică.
Imitaţia este o parte foarte importantă a comportamentului social la fiinţele umane. Copilul mic, până când ajunge să scrie şi să citească, învaţă cel mai mult prin imitaţie. Dar cercetătorii austrieci demonstrează că fenomenul imitaţiei comportamentului uman funcţionează din ce în ce mai bine şi la unele necuvântătoare, mai ales la câini.
Studiul condus de Friederike Range, de la Universitatea din Viena, a demonstrat că felul în care oamenii se joacă şi, în general, interacţionează cu câinii lor când aceştia sunt pui, le formează patrupezilor aptitudinea de a imita. "Nu este ceva spontan. Câinii au nevoie de mult antrenament ca să înveţe" mişcările, explică profesorul Range.
Echipa specialistei austriece a pornit cu un test de deschidere a uşii unui mic dulap. Uşiţa avea un ciot pe post de clanţă. Stăpânilor câinilor li s-a spus să deschidă uşiţa atât cu mâna, cât şi cu gura. Când stăpânii o deschideau cu mâna, căţeii încercau şi ei să o deschidă cu laba şi primeau imediat o recompensă. Când stăpânii o deschideau cu gura, căţeii o deschideau cu botul, fiind de asemenea recompensaţi.
Într-o altă variantă a aceluiaşi test, când stăpânul deschidea uşa cu mâna, câinele trebuia să o deschidă cu botul ca să primească recompensa, iar dacă stăpânul o deschidea cu gura, căţelul trebuia să o deschidă cu laba.
În urma acestor teste s-a constatat că animalele învăţau mult mai repede să imite aceleaşi mişcări ale omului, faţă de cele care erau nevoite să înveţe mişcările diferite.
Citește pe Antena3.ro