x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ce vor face medicii din Marea Britanie din cauza Brexitului?

Ce vor face medicii din Marea Britanie din cauza Brexitului?

01 Mar 2017   •   12:06
Ce vor face medicii din Marea Britanie din cauza Brexitului?

Majoritatea medicilor europeni care lucrează în Marea Britanie iau în considerare părăsirea ţării din cauza Brexit-ului, mii dintre ei în următorii doi ani, ceea ce va arunca Serviciul Naţional de Sănătate (NHS) într-o nouă criză de personal, relevă un sondaj realizat de Consiliul General al Medicilor (GMC), citat de cotidianul Independent. 

La sondajul realizat de GMC au luat parte 2.115 medici veniţi din Zona Economică Europeană (EEA), care cuprinde statele membre ale UE, dar şi Norvegia, Islanda şi Liechtenstein, şi a relevat că 1.171 dintre ei (55%) se gândesc să părăsească Marea Britanie, votul în favoarea Brexit-ului fiind una dintre cauze, a relatat marţi Independent în ediţia sa online. 

Numărul medicilor proveniţi din UE sau EEA este de circa 10.200, aproximativ 9% din numărul total de medici din cadrul NHS, conform statisticilor oficiale. Iar dacă jumătate dintre ei ar părăsi Marea Britanie, atunci acest lucru ar avea un impact uriaş asupra sistemului de sănătate, care are deja deficit de personal în unele zone. 

Dintre cei 1.171 de medici care au spus că se gândesc să plece, 596 (45%) au precizat că intenţionează să facă acest lucru în următorii doi ani, iar 312 (24%) - în următorii 3-5 ani. 

Peste 1.000 dintre medicii din UE şi EEA au adăugat comentarii, spunând în sondaj ce părere au despre Brexit şi despre impactul acestuia asupra activităţii lor. GMC a precizat că s-au conturat două teme principale: impactul emoţional al Brexit-ului - mulţi medici spunând că se simt nedoriţi şi demoralizaţi - şi nesiguranţa privind viitorul statutului lor de rezidenţi. Această nesiguranţă a fost amplificată foarte probabil şi de refuzul premierului Theresa May de a confirma cel puţin deocamdată menţinerea drepturilor cetăţenilor din UE în Marea Britanie după Brexit, mai comentează Independent. 

"Medicii din EEA au o contribuţie uriaşă şi vitală la serviciile de sănătate din Marea Britanie. Este extrem de îngrijorător că unii dintre ei iau în considerare părăsirea Marii Britanii în următorii câţiva ani. Dacă vor pleca, acest lucru ar avea un impact mare asupra pacienţilor şi ar pune sub o presiune şi mai mare restul profesiei medicale din Marea Britanie", a declarat directorul executiv al GMC, Charlie Massey. 

Sondajul GMC vine în contextul în care există deja o îngrijorare extrem de răspândită în legătură cu deficitul de personal cu care se confruntă NHS, scrie Agerpres.

×
Subiecte în articol: brexit medici Marea Britanie