x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe CEDO va discuta, pe 29 iunie, plângerea contra României depusă de sauditul Abd al Rahim al-Nashiri

CEDO va discuta, pe 29 iunie, plângerea contra României depusă de sauditul Abd al Rahim al-Nashiri

08 Iun 2016   •   18:28
CEDO va discuta, pe 29 iunie, plângerea contra României depusă de sauditul Abd al Rahim al-Nashiri
Sursa foto: PH1 SHANE T. MCCOY, USN

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) va discuta, pe 29 iunie, plângerea depusă contra României de cetăţeanul saudit Abd al Rahim al-Nashiri, cu privire la ''predarea'' sa către centre de detenţie secrete ale CIA, unde ar fi fost supus unor metode de interogare ilegale, potrivit site-ului CEDO.

Abd al Rahim al-Nashiri, cetăţean saudit de origine yemenită, născut în 1965, susţine că a fost supus unor rele tratamente în România în contextul în care se afla în mâinile autorităţilor americane, transferul său din România şi faptul că acest stat nu a desfăşurat nicio anchetă efectivă cu privire la circumstanţele în care a fost supus relelor tratamente, la detenţia şi la transferul său.

În ceea ce priveşte relele tratamente şi detenţia în România, Al-Nashiri susţine că România a încălcat articolele 3 (interzicerea torturii), 5 (dreptul la libertate şi la siguranţă) şi 8 (dreptul la respectarea vieţii private şi familiale) ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, permiţând ca el să fie torturat, maltratat şi deţinut în secret pe teritoriul român.

Al-Nashiri se află în prezent în detenţie la baza navală Guantanamo Bay din Cuba. El este suspectat că a participat, în octombrie 2000, la atentatul care a vizat nava americană USS Cole în portul portul yemenit Aden. De asemenea, se bănuieşte că a avut un rol în atacul contra petrolierului francez MV Limburg în Golful Aden, în octombrie 2002.

El acuză faptul că a fost victima unei ''extrădări extraordinare'' de către CIA, mai precis arestarea şi transferuri în centre de detenţie secretă ale CIA în diverse ţări, în special Polonia şi România. Al-Nashiri susţine că a fost închis într-un astfel de centru în România de la 12 aprilie 2004 până la o dată neprecizată anterioară zilei de 6 septembrie 2006, înainte de a fi transferat şi încarcerat la Guantanamo pentru a fi interogat, timp în care a fost torturat.

În legătură cu transferul său din România, Al-Nashiri afirmă că, prin autorizarea transferului său de manieră deliberată şi în deplină cunoştinţă de cauză, România i-a încălcat drepturile.

Acest caz a fost înregistrat la CEDO în data de 1 iunie 2012. AGERPRES

×
Subiecte în articol: inchisoare cia in romania