x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe China și Brazilia pun la cale ofensiva BRICS

China și Brazilia pun la cale ofensiva BRICS

de Redacția Jurnalul    |    12 Aug 2025   •   19:15
China și Brazilia pun la cale ofensiva BRICS
Sursa foto: Hepta

Președintele brazilian, Luiz Inacio Lula da Silva, a discutat luni cu omologul său chinez Xi Jinping, anunță biroul său. Cei doi au discutat timp de o oră despre relațiile bilaterale și rolul grupului de state BRICS, potrivit Reuters.

„Ambii au fost de acord cu privire la rolul G20 și BRICS în apărarea multilateralismului”, a declarat președinția chineză într-un comunicat. „Ambii președinți au subliniat, de asemenea, dorința lor de a continua identificarea de noi oportunități de afaceri între cele două economii”, se mai arată în comunicat.

Lula a declarat săptămâna trecută că va iniția o discuție cu țările BRICS despre modul în care să abordeze tarifele impuse de Trump, după ce acesta a calificat grupul drept „anti-american” și l-a amenințat cu tarife suplimentare.

(sursa: Mediafax)

×