La numai o zi de la vizita la Chişinău a şefului diplomaţiei române, care părea să fi dezgheţat relaţiile dintre autorităţile de pe cele două maluri ale Prutului, administraţia comunistă moldovenească a demarat persecuţiile împotriva funcţionarilor publici care deţin şi cetăţenia română. Mai mulţi vameşi care au şi paşapoarte româneşti au fost deja demişi.
La numai o zi de la vizita la Chişinău a şefului diplomaţiei române, care părea să fi dezgheţat relaţiile dintre autorităţile de pe cele două maluri ale Prutului, administraţia comunistă moldovenească a demarat persecuţiile împotriva funcţionarilor publici care deţin şi cetăţenia română. Mai mulţi vameşi care au şi paşapoarte româneşti au fost deja demişi.
Vameşii moldoveni au fost demişi în baza Legii cu privire la serviciul vamal, adoptate în anul 2000, care le interzice să deţină şi cetăţenia altui stat. Avocatul Vitalie Nagaceschi a remarcat, însă, că pînă acum această restricţie nu a fost aplicată niciodată şi nu exclude posibilitatea ca în vizorul autorităţilor să se afle doar funcţionarii care deţin şi paşapoarte româneşti.
Reprezentanţii Serviciului vamal al Republicii Moldova au confirmat că numele vameşului care a sesizat presa a fost depistat în "Monitorul Oficial” al României. Pe de altă parte, avocatul susţine că cei care deţin, de exemplu, şi cetăţenia rusă sau ucraineană, nu pot fi verificaţi de către autorităţile moldovene: "Numai în România se publică în "Monitorul Oficial” decretele de acordare sau retragere a cetăţeniei. În acest caz este evident că cei care deţin şi cetăţenia română sînt mai expuşi pericolului de a persecutaţi sau eliberaţi din funcţie decît cei care deţin, de exemplu, şi cetăţenia rusă sau ucraineană”, a menţionat Nagacevschi.
El a declarat că în cazul în care vameşul demis va pierde dosarul în instanţele naţionale, acesta are şanse mari să obţină cîştig de cauză la CEDO. Întrebat de ce timp de 8 ani, de cînd a fost adoptată legea, aceasta nu a fost pusă în aplicare, avocatul a răspuns ironic: "Pentru că nu a fost indicaţia singurului om din Republica Moldova, care are dreptul de a da indicaţii ce-i de făcut şi cînd e de făcut”.
Nagacevshi a lăsat să se înţeleagă că este vorba de liderul comunist Vladimir Voronin, tot el susţinătorul unei iniţiative legislative din 2003 care a şocat opinia publică legalizînd, sub influenţa presiunilor externe, dubla cetăţenie în Republica Moldova. Ulterior, comuniştii şi-au regretat votul, iar cu două luni în urmă au votat o altă lege prin care au interzis deţinerea dublei cetăţenii de către deputaţi, miniştri, aleşii locali, vameşi, şi alte categorii de funcţionari publici – lege contestată în instanţă de primarul liberal al Chişinăului, Dorin Chirtoacă. Acesta, ca şi liderul Partidului Liberal-Democrat, Vladimir Filat, care de asemenea deţine cetăţenia română - ambii în opoziţie fermă faţă de guvernarea comunistă, nu vor putea candida la alegerile parlamentare din 2009 dacă nu vor renunţa la cetăţenia română sau dacă legea votată anul acesta de comunişti nu va fi anulată.
Citește pe Antena3.ro