Tratatul de la Lisabona, care reformează instituţiile Uniunii Europene, ar putea intra în vigoare până la sfârşitul anului, în urma compromisului la care au ajuns liderii statelor membre, reuniţi joi şi vineri la summit-ul de la Bruxelles. România s-a întors din capitala Belgiei cu veşti mulţumitoare pe majoritatea dosarelor de interes.
Încheierea procesului de ratificare a Tratatului de la Lisabona, strategia pentru diminuarea efectelor crizei economice şi contribuţia fiecărui stat membru la programul privind schimbările climatice destinat statelor ce nu fac parte din UE au fost cele mai importante teme asupra cărora liderii europeni s-au pus de acord la summit-ul de la Bruxelles.
Preşedintele Traian Băsescu s-a declarat mulţumit de rezultatele discuţiilor. Tratatul de la Lisabona are şanse să intre în vigoare din decembrie, fiind obţinut acordul preşedintelui Cehiei, ultima ţară care mai are de ratificat documentul. În privinţa intervenţiei pentru diminuarea crizei economice, Băsescu a spus că "din punctul nostru de vedere lucrurile sunt în regulă. Consiliul European nu va opta pentru declanşarea procedurii de ieşire a guvernului din strategia de intervenţie pentru diminuarea efectelor crizei". Statele membre s-au pus de acord şi cu privire la sprijinul acordat ţărilor sărace în cadrul programului privind schimbările climatice. "În ceea ce ne priveşte, mandatul a fost atins. Adică şi contribuţiile, cel puţin în perioada de start up, vor fi în funcţie de posibilităţile fiecărei ţări şi pe bază de voluntariat. Ceea ce înseamnă că şi o ţară cu dificultăţi financiare ar putea să contribuie, având priorităţi interne, urmând ca mecanismele de după 2015 să fie stabilite în interiorul Consiliului European", a spus Traian Băsescu.
Citește pe Antena3.ro