x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Consiliul Europei denunţă arestarea primarului Istanbulului

Consiliul Europei denunţă arestarea primarului Istanbulului

de Redacția Jurnalul    |    24 Mar 2025   •   19:30
Consiliul Europei denunţă arestarea primarului Istanbulului

Preşedintele Congresului puterilor locale şi regionale al Consiliului Europei, Marc Cools, a cerut luni ''eliberarea imediată'' a primarului Istanbulului, Ekrem Imamoglu, apreciind că plasarea sa în detenţie este o ''manevră calculată'' şi subminează ''caracterului echitabil al procesului electoral'', transmite agenţia France Presse.

''A-l băga la închisoare pe primarul Imamoglu atunci când el ar trebui să fie ales drept candidat la preşedinţie nu are nicio legătură cu justiţia şi are legătură doar cu politica'', a denunţat într-un comunicat Marc Cools, membru al consiliului municipal din Uccle, o comună din regiunea Bruxelles.

''Este vorba despre o manevră calculată ce vizează subminarea integrităţii şi a echităţii proceselor electorale şi care constituie o atingere adusă democraţiei'', a adăugat el.

Ekrem Imamoglu, principalul opozant al preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, a fost arestat miercuri, destituit oficial din funcţii duminică şi încarcerat la Silivri, în vestul Istanbulului. El este acuzat de ''corupţie'', acuzaţie pe care o respinge, denunţând ''o execuţie fără proces''.

Partidul Republican al Poporului (CHP), principala forţă de opoziţie, l-a desemnat oficial pe Ekrem Imamoglu drept candidat la viitoarele alegeri prezidenţiale din 2028, la capătul alegerilor interne desfăşurate duminică.

De asemenea, Marc Cools a solicitat Universităţii din Istanbul să ''revină asupra revocării diplomei'' obţinute de Ekrem Imamoglu în 1994. ''A-i retrage diploma după 30 de ani de când a obţinut-o şi într-un moment când are nevoie de ea nu poate fi o coincidenţă. Universitatea ar trebui să îi dea diploma'', a declarat Cools.

Acesta a subliniat că Turcia, în calitate de membră a Consiliului Europei, ''s-a angajat să respecte şi să apere valorile democratice, statul de drept şi drepturile omului''. ''Facem apel la autorităţile turce să respecte aceste angajamente'', a încheiat el.

Congresul puterilor locale şi regionale urmează să aibă o nouă sesiune joi, la Strasbourg. Însărcinată cu consolidarea democraţiei locale, această instanţă este formată din 306 membri reprezentând peste 130.000 de colectivităţi locale şi regionale din cele 46 de state membre ale Consiliului Europei. AGERPRES

×
Subiecte în articol: consiliul europei arestare primar istanbul