x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Danemarca şi Suedia prelungesc controalele la graniţa cu Germania

Danemarca şi Suedia prelungesc controalele la graniţa cu Germania

01 Iun 2016   •   16:00
Danemarca şi Suedia prelungesc controalele la graniţa cu Germania
Sursa foto: Marin Raica/Intact Images

Danemarca şi Suedia au decis miercuri prelungirea controalelor temporare la frontiera cu Germania până la data de 12 noiembrie, respectiv 11 noiembrie, pentru a reduce fluxul de migranţi către ţara scandinavă, relatează DPA.

Pe 4 ianuarie, guvernul de la Copenhaga a introdus controale la cele 15 puncte de trecere a frontierei cu Germania, după ce Suedia a adoptat măsuri similare la graniţa sa cu Danemarca pentru a stopa valul de migranţi din Orientul Mijlociu şi Africa. Danemarca a prelungit ulterior aceste controale, în strânsă legătură cu vecinul său nordic.

''În situaţia actuală, când încă nu am găsit o soluţie viabilă pentru a proteja frontierele externe ale Europei, sunt bucuros că avem posibilitatea de a extinde controalele la graniţă cel puţin până la 12 noiembrie'', a declarat ministrul danez pentru imigraţie şi integrare Inger Stojberg.

La rândul său, ministrul de interne suedez Anders Ygeman a declarat că ţara sa va prelungi măsurile de control frontalier până la 11 noiembrie.

''Uniunea Europeană a recunoscut nevoia Suediei de a-şi controla graniţele şi de aceea putem lua decizii pentru o perioadă mai lungă şi nu doar pentru o lună de fiecare dată'', a explicat Ygeman pentru postul public de radio suedez.

Premierul danez Lars Lokke Rasmussen a anunţat recent, într-un discurs în faţa parlamentarilor, că în luna mai Danemarca a înregistrat 350 de cereri de azil, cel mai mic nivel lunar începând din februarie 2012.

Luna trecută, Danemarca, Germania şi alte patru ţări din spaţiul Schengen de liberă circulaţie au cerut Comisiei Europene să autorizeze controalele la frontierele interne pentru încă şase luni.

Aceste măsuri au fost introduse pentru a ţine sub control fluxurile de migranţi, după sosirea a sute de mii de migranţi şi solicitanţi de azil, majoritatea provenind din Siria, Irak, Afganistan şi ţări din nordul Africii.

Sursa: AGERPRES

×