x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Descoperire IMPORTANTA despre atentatele de la Paris. "Nu există nicio îndoială că au fost produse de noi”

Descoperire IMPORTANTA despre atentatele de la Paris. "Nu există nicio îndoială că au fost produse de noi”

29 Noi 2015   •   10:15
Descoperire IMPORTANTA despre atentatele de la Paris. "Nu există nicio îndoială că au fost produse de noi”

Unele dintre armele de asalt folosite de militanții islamiști în atacurile de la Paris de la 13 noiembrie și altele confiscate ulterior în raiduri ale poliției au fost produse într-o fabrică de armament din fosta Iugoslavie, a declarat sâmbătă directorul acesteia, citat de Agerpres.

Milojko Brzakovic, director al fabricii de armament Zastava, din orașul Kragujevac, a declarat că o parte din lotul de arme de asalt M70, o copie iugoslavă îmbunătățită a armei sovietice AK47, a fost produsă aici în 1987 și 1988. 

"Am verificat șapte, poate opt, serii primite de la poliție în baza noastră de date și am descoperit că acel lot fusese trimis unor depozite militare din Slovenia, Bosnia și Macedonia", a spus Brzakovic. 

Zastava Arms, numită în trecut Zavodi Crvena Zastava, era unic fabricant al arsenalului de arme de calibru mic folosit de armata iugoslavă și de poliție. În prezent, fabrica continuă să producă arme pentru forțele armate, vânătoare și tir sportiv. 

În anii '70 și '90 compania a fost un exportator major de arme în țările aliate ale fostei Iugoslavii din Africa, Asia și Orientul Mijlociu și continuă să exporte armament pe mai multe piețe, inclusiv în SUA. 



"Nu există nicio îndoială că au fost produse de noi, pentru că atunci eram singurul producător și avem seriile tuturor armelor fabricate, dar în anii 1990 oricine putea obține arme din depozitele armatei", a mai spus el. 

În Balcanii de Vest se află sute de mii de arme ilegale ajunse la particulari sau la crima organizată după războaiele din anii '90 și contrabanda cu arme continuă și în prezent, notează Reuters. 

"Vânzările sunt acum strâns controlate de guvern și fiecare armă în parte destinată exportului trebuie aprobată de autorități și înregistrată", a mai spus Milojko Brzakovic. 

×
Subiecte în articol: atentate paris franta