În apartamentul din New York în care a încetat din viaţă, la doar 46 de ani, actorul Philip Seymour Hoffman, laureat al premiului Oscar, au fost găsite nu mai puţin de 50 de pliculeţe cu heroină, conform poliţiei, informează starpulse.com, citat de Agerpres.
Actorul a fost găsit mort duminică, cu un ac de seringă încă înfipt în mână, iar poliţia a confiscat numeroase pliculeţe cu heroină şi mai mult de 20 de ace hipodermice de seringă folosite, din apartament.
Pe multe dintre pliculeţe era trecut logo-ul 'Ace of Spades' sau 'Ace of Hearts', care în jargonul consumatorilor de heroină înseamnă că drogul este amestecat cu un puternic medicament calmant, fentanyl.
Printre obiectele confiscate de pe proprietatea actorului din Greenwich Village, New York, se numără o linguriţă arsă, folosită pentru prepararea drogului, şi cinci tipuri diferite de medicamente calmante.
Philip Seymour Hoffman a fost găsit în stare de inconştienţă duminică spre prânz, în jurul orei locale 11:15, de prietenul său David Bar Katz, care a chemat medicii.