x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Die Welt: „Puterea are o majoritate deloc confortabilă în Legislativ, iar dezertarea, obişnuită”

Die Welt: „Puterea are o majoritate deloc confortabilă în Legislativ, iar dezertarea, obişnuită”

de Marina Constantinoiu    |    07 Feb 2012   •   21:00
Die Welt: „Puterea are o majoritate deloc confortabilă în Legislativ, iar dezertarea, obişnuită”

Demisia premierului roman Emil Boc este vazuta de majoritatea presei in­ter­nationale drept o consecinta a ma­surilor de austeritate dure impuse de Guvernul sau intr-o tara in care conditiile de viata erau deja precare, ceea ce a reprezentat o 'combinatie toxica' ce a nemultumit profund popu­latia, comenteaza Mediafax.

Romania ramane una dintre cele mai sarace tari din UE, cu unele zone lipsite de apa curenta si electricitate si cu un salariu mediu de 350 de euro pe luna, iar taierea agresiva a cheltuielilor publice a amplificat ne­mul­tu­mirea publica, sustine The Independent. Acestor probleme li se ada­u­ga divizarea climatului politic, ac­cen­tuat de presedintele roman Traian Basescu, ce exercita numeroase atri­butii si ia decizii-cheie, contrar carac­te­rului functiei pe care o detine. Masurile luate de Guvernul condus de Emil Boc au fost o 'combinatie toxica' ce a nemultumit profund popu­latia, comenteaza si The Guardian. 'In Romania, indignatii au obtinut capul Guvernului', titreaza si cotidi­a­nul francez Le Point.

New York Times adauga ca, desi atentia Europei ramane concentrata pe negocierile privind datoria Greciei si repercusiunile acesteia asupra euro, demisia lui Boc a amintit problemele cu care se confrunta tarile din afara zonei euro. Austeritatea a devenit un subiect controversat in Europa pe fondul agravarii crizei datoriilor. Din Grecia pana in Irlanda, contestatarii acestor masuri au criticat filosofia promovata de Germania si de cancelarul Angela Merkel, afirmand ca aceste taieri dureroase sunt menite sa plateasca deciziile proaste ale institutiilor financiare si proasta gestionare a guvernelor.

Un istoric poliglot
Pe de alta parte, publicatia europeana EUObserver citeaza declaratia sefului misiunii FMI, Jeffrey Franks, in opinia caruia 'Romania este mai bine pregatita decat alte state membre ale UE sa faca fata crizei eco­no­mi­ce', relateaza Rador.
'Seful Guvernului de la Bucuresti a declarat ca a luat aceasta «decizie dificila» nu pentru ca voia sa demisioneze, ci pentru ca «a fost obligat sa faca aceasta in interesul viitorului Romaniei»', comenteaza si Nezavisimaia Gazeta. 'In Romania, premierul Boc si-a dat demisia', anunta si pu­blicatiile italiene La Stampa si Panorama.

'Plecarea Guvernului Boc este un prim pas in vederea solutionarii crizei politice. Se deschide calea catre alegeri anticipate. Este vorba despre singura formula democratica si solida de a readuce viata politica ro­ma­neas­ca pe traiectoria sa normala', citeaza ziarul spaniol El Pais declaratia lide­rului PNL, Crin Antonescu.
Cat despre nominalizarea de luni la postul de premier, agentia franceza de stiri France Presse comenta astfel: 'Seful Serviciului de Informatii Externe, Mihai-Razvan Ungureanu, in varsta de 43 de ani, desemnat luni premier de catre presedintele Traian Basescu, este un istoric poliglot, care, in 2004, a devenit cel mai tanar mi­nistru al Afacerilor Externe al Romaniei'.

Agentia remarca faptul ca Ungureanu este doctor in istorie si a studiat la prestigioasa universitate britanica Oxford, intre 1992 si 1993, pe vremea in care Romania isi pregatea intrarea in Uniunea Europeana, care s-a produs in 2007. Pentru AFP, numirea lui Ungureanu la sefia SIE a insemnat incetarea scandalurilor care sapau la radacina institutia. 'Ironie a sortii, numele lui Un­gu­reanu a fost evocat pentru prima oara in presa in anii 1990, cand acesta a facut obiectul unei supravegheri ilegale din partea Serviciului Roman de Informatii (SRI)', adauga AFP.
France Presse preciza ca, din fruntea SIE, Mihai-Razvan Ungureanu 'a putut urmari intre altele evolutiile economice mondiale, un domeniu crucial pentru noul premier desemnat, intr-un moment in care Romania tocmai a iesit in 2011 din doi ani de recesiune, gratie unei cure drastice de austeritate'.

60 de zile pentru investire
'Presedintele Traian Basescu a anuntat luni seara ca i-a cerut sefului Serviciului de Informatii Externe, Mihai-Razvan Ungureanu, sa formeze un nou Guvern si sa incerce sa obtina votul de incredere al Parlamentului', nota, la randul sau, agen­tia Reuters. 'Un sef al serviciilor de in­formatii, desemnat premier al Ro­maniei', titra si Associated Press.

Cotidianul francez Le Figaro evidentiaza ca decizia demisiei Cabinetului Boc intervine pe fondul scaderii popularitatii Guvernului si evi­den­ti­a­za ca 'opozitia cere alegeri antici­pate'. Iar cotidianul bulgar Danas constata ca 'opozitia a apreciat gestul Cabinetului Boc ca pe o sansa pentru organizarea de alegeri antici­pa­te'. 'In timp ce opozitia de stanga face apel la convocarea alegerilor an­ti­ci­pate, lipsa unei majoritati a acesteia in actualul Legislativ implica po­sibilitatea ca presedintele sa re­us­eas­ca sa asigure sustinerea parlamentara' a noului premier desemnat, conchide The Guardian.

'Presedintele este considerat de multi realul centru al puterii si a facut el insusi multe anunturi majore de politica guvernamentala', puncteaza publicatia britanica.
France Presse a anuntat marti ca premierul desemnat a inceput consultari cu partidele din coalitia la pu­tere pentru a forma noul Cabinet, reamintind faptul ca Ungureanu dispune de zece zile pentru a-si forma Guvernul si a obtine un vot de incredere in Parlament.

Publicatia spaniola El Pais evidentiaza ca 'Razvan Ungureanu a devenit premier cu obiectivul de a disipa tensiunea politica si sociala' din tara. 'Reformele vor continua, plus-valoarea pe care o aduc eu re­zi­da in capacitatea mea de a fi un bun ad­­ministrator', a asigurat Ungurea­nu, imediat dupa anunt, citat de co­ti­di­anul belgian Le Soir, potrivit Rador.

Chicago Tribune nu uita sa subli­nieze si ca solicitarile opozitiei, de demisie, nu se rezuma numai la fostul premier Boc, ci continua la adresa presedintelui Basescu. CNN amin­tes­te ca 'un nou Guvern trebuie in­vestit de Parlament, in termen de 60 de zile. Daca nu, atunci Legislativul va fi dizolvat automat'.
Revista germana Focus titreaza ca seful spionajului romanesc devine succesorul lui Emil Boc. La fel, Süddeutsche Zeitung spune ca seful spionilor devine seful Guvernului.

Cotidianul Die Welt subliniaza faptul ca puterea are o majoritate deloc confortabila in Legislativ si ca practica dezertarii este una obisnuita, asa ca opozitia s-ar putea sa reuseasca, potrivit Rador. Cotidia­nul francez Liberation scrie mai mult despre desemnarea lui Mihai Razvan Ungureanu in fruntea Guvernului si aminteste de cariera si pregatirea sa profesionala. In fine, Le Monde titreaza ca, dupa trei ani de austeritate, Romania e inca presata de reforme.

×
Subiecte în articol: externe