x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Donald Trump, avertizări pentru partenerii comerciali ai SUA

Donald Trump, avertizări pentru partenerii comerciali ai SUA

07 Aug 2018   •   15:55
Donald Trump, avertizări pentru partenerii comerciali ai SUA

Donald Trump a avertizat partenerii comerciali ai SUA că oricine face afaceri cu Iranul nu va mai face afaceri cu America, în contextul în care administraţia sa a reimpus sancţiunile asupra Iranului, scrie The Guardian.

Preşedintele SUA a descris noile sancţiuni, care vor afecta accesul Iranului la dolar, aur şi metale preţioase, ca fiind “cele mai dureroase sancţiuni impuse vreodată”.

“În noiembrie, acestea se ridicau la un alt nivel”, a scris Donald Trump pe Twitter. “Oricine face afaceri cu Iranul nu va mai face afaceri cu Statele Unite. Cer PACE MONDIALĂ, nimic mai puţin!”

La câteva ore de la intrarea în vigoare a sancţiunilor, producătorul german de maşini, Daimler, care a anunţat, anul trecut, o întreprindere comună în Iran, a spus că opreşte toate afacerile din această ţară.

Măsurile au început să-şi producă efectul în primele ore ale zilei de marţi, după decizia din luna mai a lui Donald Trump, de a renunţa la acorul nuclear cu Iranul din 2015.

×