Donald Trump îşi asumă meritele pentru redeschiderea liniei de comunicare dintre Coreea de Nord şi Coreea de Sud
Donald Trump îşi asumă meritele pentru redeschiderea dialogului dintre Coreea de Sud şi Coreea de Nord, afirmând că ameninţările nucleare ale Statelor Unite ale Americii au împins Phenianul să restabilească contactul cu Seoul, scrie The Independent.
Coreea de Nord a redeschis linia telefonică de frontieră cu Coreea de Sud, care a fost închisă pentru doi ani, miercuri. Această acţiune sugerează o îmbunătăţire a relaţiilor într-o perioadă de tensiune din peninsula Coreeană.
Decizia de redeschidere a liniei de comunicare a venit la scurt timp după ce preşedintele SUA şi-a confruntat oponentul nord-coreean, Kim Jong-un, făcând referire la mărimea “butonului său nuclear”.
Pentru a răspunde la perspectiva îmbunătăţirii relaţiilor dintre Phenian şi Seoul, Trump a scris, într-un mesaj pe Twitter, că ameninţarea cu un atac din partea Statelor Unite ale Americii a fost punctul decisiv.
“Crede cineva că discuţiile şi dialogul între Coreea de Nord şi de Sud ar fi avut loc acum, dacă nu aş fi fost ferm, puternic şi dispus să folosesc puterea noastră împotriva Coreei de Nord?”, a spus acesta. Preşedintele Trump a mai adăugat că cei care cred contrariul sunt nişte “proşti”.
Acesta a mai spus că discuţiile dintre cei doi inamici istorici, care sunt, teoretic, încă în război, pentru că războiul coreean din 1950-1953 s-a sfârşit cu un armistiţiu, ci nu cu un tratat de pace, sunt un “lucru bun”.
Aceste remarci ale lui Donald Trump au fost contrazise de ambasadorul american la ONU, Nikky Haley, care la începutul săptămânii a încercat să se distanţeze de contactul propus.
Analiştii au avertizat că propunerea poate fi o încercare de divizare a Coreei de Sud şi a administraţiei Trump.

Ştiri din .ro
Avertisment înfricoșător, cu noua tulpină de coronavirus în România
Florin Cîţu, încântat de campania de vaccinare
Inconștiență la volan: Vitezoman cu permis de câteva zile, prins de polițiști cu 122 km/h
Gerul face ravagii: Trafic feroviar întrerupt în Arad, din cauza unei şine deformate de frig
Incendiu provocat de o lumânare: Bătrână de 84 de ani, găsită moartă în casă
Situație critică în Italia. Guvernul înăspreşte din nou restricțiile

Ger în România: Minus 23 de grade noaptea trecută
Japonia: Valul doi al pandemiei provoacă mai multe sinucideri
Codrin Ștefănescu: Dacā ne votau toți cei pentru care ne-am luptat, alta era situația azi! Liviu Dragnea era liber, PSD guverna
Signal nu va înlocui WhatsApp. O spune chiar Brian Acton
Materiale sanitare necesare aduse din Qatar cu o aeronavă militară
