Presedintele bulgar, Gheorghi Parvanov, este in centrul unui scandal politic, din cauza unui dosar al fostului serviciu secret comunist al tarii.
Ca pe meleagurile dambovitene, "dosariada" securista ex-comunista face valuri si prin Bulgaria, ca doar nu degeaba facem parte din fostul bloc comunist. Presedintele bulgar, Gheorghi Parvanov, este nevoit sa se apere de banuielile ca ar fi avut de-a face cu serviciile secrete ex-comuniste, care i-au dat numele de cod "Gotze", intr-un dosar. Parvanov a recunoscut in fata presei ca in perioada in care era istoric a fost urmarit de fostele servicii, adaugand ca exista un dosar care contine informatii despre el. El spune ca dosarul se refera la activitatea sa de consultant stiintific si editor al unei carti de istorie, despre care a aflat ulterior ca a fost publicata de serviciile secrete. Liderul de la Sofia a facut aceste declaratii numai dupa ce presa a aflat de existenta dosarului. APARAREA. Fostul ministru de Interne, Bogomil Bonev, ii ia apararea, afirmand ca nu exista nici o dovada ca presedintele a fost agent al fostului serviciu de securitate. Dosarul actualului presedinte a intrat in atentia unei comisii speciale de analiza inca din 1997. Patru ani mai tarziu, o alta comisie a aruncat o privire asupra "cazului Gotze", dupa cum sustine ministrul de Interne, fara a gasi vreo dovada a colaborarii lui Parvanov cu politia secreta comunista. Problema dosarelor fostei Securitati este de mare actualitate in Bulgaria. Coalitia aflata la putere intentioneaza sa reglementeze accesul la documentele serviciilor secrete din perioada comunista in asa fel incat deschiderea arhivelor sa nu poata deveni o mina de aur pentru cei dornici de santaj sau de diverse forme de abuz.Citește pe Antena3.ro