După o pauză de şapte ani, ieri, preşedintele moldovean a discutat din nou, la telefon, cu şeful administraţiei separatiste de la Tiraspol.
DEZGHEŢ - Voronin şi Smirnov îşi dau întâlnire
După o pauză de şapte ani, ieri, preşedintele moldovean a discutat din nou, la telefon, cu şeful administraţiei separatiste de la Tiraspol.
Un comunicat foarte scurt al Preşedinţiei de la Chişinău anunţă doar că cei doi au convenit asupra unei întrevederi bilaterale. Deocamdată nu se ştie cine pe cine a sunat şi nici unde va avea loc întrevederea. Comunicatul Preşedinţiei de la Chişinău anunţă doar că “în cadrul întrevederii bilaterale, care nu se ştie cînd va avea loc, vor fi examinate chestiuni cu privire la dezvoltarea şi consolidarea măsurilor de încredere între Chişinău şi Tiraspol”. Comunicatul de ieri al Preşedinţiei moldovene precizează că discuţiile dintre Voronin şi Smirnov au drept scop “consolidarea măsurilor de încredere”. Aceste “măsuri de încredere” au fost enunţate de Vladimir Voronin la 10 octombrie 2007 în interviul intitulat “Secretul militar al preşedintelui Voronin”, acordat ziarului moscovit Izvestia. Între altele, Voronin propunea implementarea, în comun, a cîtorva proiecte economice şi înfiinţarea unui post comun de televiziune.
ÎNTREVEDERE TRISTĂ. Ultima întrevedere Voronin – Smirnov a avut loc la Tiraspol la 16 mai 2001. În cadrul acesteia au fost semnate cinci documente, inclusiv unul prin care Chişinăul se angaja să plătească Transnistriei “despăgubiri de război”. După ultima întrevedere cu liderul transnistrean, preşedintele Voronin l-a acuzat pe Igor Smirnov de faptul că “este lipsit de voinţa politică” de a rezolva criza transnistreană, iar în 2004, în timpul atacului miliţiei trans-nistrene asupra şcolilor româneşti din Transnistria, Voronin l-a numit “terorist” pe Smirnov şi a declarat că nu va mai negocia cu el niciodată. Acum însă Voronin este dispus să-şi calce pe inimă şi să reia negocierile cu “teroristul şi mafiotul”. Într-un interviu recent acordat presei ruse el a declarat: “Voi purta negocieri şi voi semna documente cu oricine, numai ca să ajungem la o decizie definitivă”.