x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Efectele pandemiei. BMW amână construcția fabricii din Ungaria

Efectele pandemiei. BMW amână construcția fabricii din Ungaria

06 Mai 2020   •   15:03
Efectele pandemiei. BMW amână construcția fabricii din Ungaria

Grupul german BMW amână construcţia fabricii de un miliard de euro din Debrecen, Ungaria. Motivele se regăsesc în decizia companiei  de a păstra lichiditățile, în contextul scăderii cererii de automobile, cauzată de pandemia de coronavirus, a anunţat directorul financiar Nicolas Peter, transmite Reuters.

"Pe fondul actualei situaţii, vom întârzia o serie de proiecte, cum ar fi uzina din Ungaria. Alte proiecte vor fi reconsiderate cu atenţie", a precizat oficialul BMW.

ÎBMW a anunţat, în august 2018, că va construi o noua uzină în Ungaria, în apropierea oraşului Debrecen, la mai puţin de 40 de kilometri de graniţa cu România. Investiția s-ar fi ridicat la un miliard de euro, iar uzina ar fi trebuit să aibă o capacitate de până la 150.000 de unităţi pe an şi să creeze peste 1.000 de locuri de muncă. 

×
Subiecte în articol: BMW