x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Elon Musk afirmă că Uniunea Europeană ar trebui să fie condusă de un organism ales direct

Elon Musk afirmă că Uniunea Europeană ar trebui să fie condusă de un organism ales direct

de Redacția Jurnalul    |    10 Dec 2025   •   13:15
Elon Musk afirmă că Uniunea Europeană ar trebui să fie condusă de un organism ales direct
Sursa foto: Hepta/Elon Musk se află în război cu UE

Omul de afaceri american Elon Musk a declarat, într-un mesaj publicat pe platforma X, că Uniunea Europeană ar trebui să renunțe la actualul său executiv – Comisia Europeană – în favoarea unui organism ales, iar președintele UE să fie ales direct.

„Comisia UE ar trebui desființată în favoarea unui organism ales, iar președintele UE ar trebui să fie ales direct. Sistemul actual înseamnă dominația birocrației, nu democrație”, a scris Elon Musk pe contul său de pe platforma X, pe care o deține.

Anterior, Elon Musk evocase și posibilitatea ca Uniunea Europeană să fie abolită, iar statele membre să revină la o formă de suveranitate individuală.

Comentariile sale vin în urma amenzii de 120 de milioane de euro aplicate rețelei de socializare X de către Uniunea Europeană pentru încălcarea Legii privind serviciile digitale (DSA).

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: elon musk ue platforma x