Ţara Cantoanelor s-a hotărât să scape de eticheta de paradis fiscal, cu bancheri avizi, pe care i-au pus-o europenii şi americanii, supăraţi că Ţara Cantoanelor nu-i dă în gât pe cei care au conturi secrete în băncile ei.
Elveţia o dă acum pe un brand foarte sexy, cu ţărani chipeşi, pe jumătate goi, cu piepturi văcsuite şi şorturi din piele mulaţi pe ei.
"Vrem să prezentăm Elveţia în cele mai bune culori, cu viaţa la ţară şi ceva din cultura ei", a declarat publicaţiei britanice Times Tina Steinauer, realizatoarea calendarului de anul viitor pentru Sindicatul Fermierilor Elveţieni. Calendarul e plin cu fotografii cu fermieri tineri şi frumoşi, în stil macho, prezentaţi în ipostaze ce dau impresia că munca la coada vacii e o îndeletnicire plină de erotism.
ARUNCAŢI PESTE CAPRE
Îmbrăcaţi sumar sau cu bustul gol şi bine uns cu vacsuri lucioase, ce le pun în evidenţă muşchii impecabili, fermierii elveţieni au venit la casting ca pentru un spectacol de televiziune. Preselecţia s-a încheiat, rămânând dintre ei doar vreo 20. Strângând fânul cu "talent", proptindu-se în sapă ca dansatoarele la bară, trântiţi în căpiţe, într-o rână sau îmbrăţisând o capră acestea vor fi unele dintre fotografiile, având ca fundal peisaje dintr-un sat de lângă Zurich, ce vor apărea pe cele 12 file de calendar, corespunzătoare fiecărei luni a anului viitor.
După ce va fi gata, calendarul va fi distribuit în lumea-ntreagă. "Trebuie să ne asigurăm că un exemplar va ajunge şi la ministrul german de finanţe", Peer Steinbrück, a spus unul dintre membrii sindicatului fermierilor. Ministrul german a fost cel mai înrăit critic al Elveţiei, acuzând-o că se încăpăţânează să rămână un aşa-zis "paradis fiscal", păzind cu sfinţenie, de generaţii întregi, secretul conturilor bancare.