"Nu subestimez nemulţumirea pe care sindicatele o transmit, reflectând temerile a numeroşi francezi preocupaţi că nu vor mai ieşi niciodată la pensie", a declarat Emmanuel Macron într-un răspuns trimis liderilor sindicali care cer o reuniune de urgenţă privind planul reformei pensiilor.
Preşedintele Franţei nu a stabilit nicio întâlnire cu liderii sindicali, dar, conform cotidianului Le Figaro, a salutat faptul că protestele s-au derulat "în spiritul responsabilităţii".
Principalele centrale sindicale din Franţa pregătesc noi proteste masive faţă de o iniţiativă legislativă care prevede creşterea vârstei de pensionare.
(sursa: Mediafax)