x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Recep Erdogan a semnat decretul privind data alegerilor prezidențiale și parlamentare din Turcia

Recep Erdogan a semnat decretul privind data alegerilor prezidențiale și parlamentare din Turcia

de Redacția Jurnalul    |    10 Mar 2023   •   14:30
Recep Erdogan a semnat decretul privind data alegerilor prezidențiale și parlamentare din Turcia
Sursa foto: Hepta

Alegerile prezidențiale și parlamentare din Turcia se vor desfășura pe 14 mai 2023, potrivit decretului semnat de președintele Recep Tayyip Erdogan, scrie Reuters.

"Ţara noastră va merge la urne pentru a-şi alege preşedintele şi parlamentarii în data de 14 mai", a anunțat acesta după semnarea documentului. 

Opoziția formată din 6 partide l-a numit pe liderul Partidului Republican al Poporului (CHP), Kemal Kilicdaroglu, candidat pentru cea mai înaltă funcție din stat. 

Sondajele arată că rezultatele alegerilor vor fi apropiate, opoziția conducând la o mică diferență de alianța aflată la guvernare. 

Totodată, partidele din opoziție au promis să schimbe total măsurile luate de președintele Erdogan, în domeniile economic, social, politică externă.


 

×
Subiecte în articol: erdogan alegeri turcia