11:40 • Circa 16.000 de localnici dintr-un cartier al Budapestei sunt in curs de evacuare, dupa descoperirea unei bombe americane care dateaza din Al Doilea Razboi Mondial, a anuntat politia.
Circa 16.000 de localnici dintr-un cartier al Budapestei sunt în curs de evacuare, după descoperirea unei bombe americane care datează din Al Doilea Război Mondial, a anunţat poliţia.
PERICOL. Potrivit AFP, toate clădirile de locuinţe de pe o rază de un kilometru sunt evacuate începînd cu ora locală 09.00 (10.00, ora României) şi automobilele nu mai pot circula în zonă, după descoperirea luni seară, pe un şantier, a unei bombe de două tone, de fabricaţie americană. După evacuare, care va dura întreaga zi, unităţile de genişti vor decide dacă vor detona controlat bomba în acel loc sau o vor duce într-un loc sigur pentru a face această operaţiune. Aproape 10.000 de persoane au fost evacuate din centrul oraşului în urmă cu două săptămâni, după descoperirea unei bombe care data din Al Doilea Război Mondial. Bomba a fost dusă în afara oraşului, unde a fost detonată controlat. Potrivit istoricilor, bombardierele americane au lansat aproape 8.000 de tone de bombe asupra Budapestei, dintre care una din 12 nu a explodat.