ONU trece acum printr-un moment al adevarului. Anul trecut, in de-cembrie, statele membre adoptau bugetul ONU pentru anii 2006-2007, insa nu autorizau secretariatul sa cheltuiasca mai mult decat necesarul pentru primele sase luni ale anului in curs.
Saptamana trecuta s-a iscat o oarecare furtuna dupa ce Mark Malloch Brown, adjunctul meu, a avut un discurs in care sugera ca Statele Unite ale Americii ar trebui sa se angajeze mai mult si mai sustinut alaturi de celelalte state membre ONU in procesul de
reforma a organizatiei. Este un lucru perfect adevarat, insa si el, si eu credem ca acest mesaj trebuie auzit si in alte tari in afara de SUA.
ONU trece acum printr-un moment al adevarului. Anul trecut, in decembrie, statele membre adoptau bugetul ONU pentru anii 2006-2007, insa nu autorizau secretariatul sa cheltuiasca mai mult decat necesarul pentru primele sase luni ale anului in curs. Principalii contribuitori la bugetul ONU, in frunte cu SUA, au insistat ca aceasta constrangere sa fie anulata atunci cand se va inregistra un progres notabil in reforma ONU. Ne apropiem rapid de termenul-limita si este destul de neclar daca reforma este suficient de avansata ca sa ii satisfaca sau nu. Nici una dintre parti nu a gasit o cale comuna pentru viitoarele reforme.
Sir Brian Urquhart, cel mai in varsta om de stat din ONU, spunea odata ca organizatia nu trece printr-o criza financiara, ci doar prin crize politice. Si are dreptate. Statele Unite ale Americii incearca sa-si foloseasca puterea de convingere pentru a forta atat de necesara reforma in management, insa aceasta tactica a provocat o reactie in randul tarilor in curs de dezvoltare.
Multe dintre acestea sunt perfect constiente ca este nevoie de reforma tocmai pentru ca ONU acorda acestor tari servicii vitale - de la misiuni de mentinere a pacii la sprijin umanitar de urgenta, de la intarirea respectarii drepturilor omului la sprijin in organizarea alegerilor sau la lupta impotriva bolilor infectioase. Asadar, aceste tari sunt cele care au cel mai mult de castigat de la o organizatie bine condusa si care aduce un plus de valoare banilor cheltuiti.
Ingrijorarea lor este mai putin legata de detaliile reformelor, cat de ceea ce percep ca pe o influenta covarsitoare a unui numar mic de tari bogate intr-o organizatie presupusa a se baza "pe principiul egalitatii tuturor statelor membre".
Este exact ce am vrut sa spun in ianuarie la Londra, atunci cand m-am referit la "sentimentul de frustrare si excludere care le determina pe unele state sa isi exercite singura putere pe care o au: aceea de a bloca alte reforme, cum ar fi cea a managementului - doar pentru ca unii vad in aceasta o incercare a baietilor puternici de a pune mana pe si mai multa putere pentru ei insisi".
Dupa cum recunostea si premierul britanic Tony Blair intr-un discurs sustinut acum doua saptamani la Washington, pe termen lung trebuie reformata intreaga structura a ONU, inclusiv Consiliul de Securitate. Iata ca doar aceste exemple sunt o plata in avans a ceea ce ar trebui sa urmeze. Politica publica devine tot mai globala. De la tero-rism la saracie, de la droguri la criminalitate, de la boli la comert, nici un stat nu isi poate rezolva singur problemele.
Insa in timp ce asteptam ca viziunea politica sa prinda din urma problemele curente, avem de derulat activitati vitale - programe ce ne-au fost aprobate de statele membre, prin care furnizam servicii esentiale popoarelor in pericol sau in suferinta. Chiar daca dezbaterile privind reforma sunt importante, nu putem sa ne lasam balta activitatea.
Este in interesul tuturor tarilor sa mentina ONU in stare de functionare si sa o adapteze la ceea ce ii cer sa faca. Asta inseamna ca ambele tabere trebuie sa renunte la retorica si trebuie sa se angajeze in negocieri serioase pentru a ajunge la un compromis rezonabil, la o baza de plecare pentru o modificare ulterioara profunda.
Nu numai componenta Consiliului de Securitate s-a blocat la mijlocul secolului al
XX-lea. Atat managementul, cat si atitudinea multor guverne fata de organizatie au ramas la acelasi nivel temporal, neadaptandu-se la realitatea curenta: ONU face mai mult decat sa organizeze conferinte si sa scrie rapoarte, ONU administreaza operatiuni complexe, de multe miliarde de dolari, prin care mentine pacea, lupta impotriva saraciei si acorda sprijin in cazul dezastrelor umanitare. Drept urmare, nu avem institutiile necesare pentru a putea combate problemele mondiale din acest secol. Este imperios necesar sa iesim din acest cerc vicios.
Am fost foarte clar in raportul meu privind reforma de anul trecut. In el am amintit tuturor ca ONU a fost infiintata pe trei piloni - dezvoltarea, securitatea colectiva si drepturile omului. Fiecare dintre ele le intareste pe celelalte doua, dar totodata este dependenta de ele. Si pentru ca orice scaun bun are patru picioare, avem nevoie si de o reforma profunda a managementului.
ONU trebuie sa-si ajute membrii sa avanseze concomitent pe toate planurile. De aceea avem nevoie si de un Consiliu de Securitate, dar si de un Consiliu pentru Drepturile Omului eficient. De aceea, Consiliul Economic si Social trebuie transformat intr-o Camera a Dezvoltarii reale, in care ministrii Dezvoltarii si cei ai Finantelor sa poata forta progresul si sa poata indeplini Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului: pana in 2015, omenirea trebuie sa reduca rata saraciei severe la jumatate.
Unele reforme au fost indeplinite. Atat Consiliul pentru Drepturile Omului, cat si Comisia pentru Instaurarea Pacii se vor intruni saptamana viitoare pentru prima data. Toate tarile si-au asumat responsabilitatea de a proteja popoarele de genocid sau de alte astfel de crime. A fost infiintat un fond pentru ajutorul de urgenta mai eficient, un fond de democratizare, un birou de etica si un sistem mult mai dur de protectie a martorilor. Mai avem nevoie de un sistem financiar performant si de un control mai riguros, de un sistem mai bun de achizitii, de flexibilitate financiara si de reguli de recrutare si administrare a personalului mai bune.
In comparatie cu nivelul misiunilor pe care le avem de indeplinit, cele de mai sus nu sunt cereri ambitioase. In mod cert, guvernele pot ajunge la un acord privind modul de aplicare a acestor reforme fara ca intreaga organizatie sa intre in colaps. A venit timpul ca cei carora chiar le pasa de reforma sa formeze o coalitie - una in care diviziunea artificiala si distructiva dintre nord si
sud sa dispara, o coalitie in care toti cei dornici sa colaboreze s-o faca, pentru ca impartasesc idealul ca ONU munceste in folosul tuturor popoarelor lumii.
Autorul este secretarul general al Organizatiei Natiunilor Unite
Articol publicat prin bunavointa Centrului de Informare ONU pentru Romania
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
