x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Femeie atacată de un șarpe și un șoim, în același timp

Femeie atacată de un șarpe și un șoim, în același timp

de Redacția Jurnalul    |    10 Aug 2023   •   09:00
Femeie atacată de un șarpe și un șoim, în același timp

O americancă de 64 de ani tundea gazonul în curtea casei sale din Texas, când un șoim care trecea pe deasupra ei cu un șarpe în gheare și-a scăpat prada. Șarpele a căzut peste femeie, s-a încolăcit de brațul acesteia și a început să o lovească peste față. Șoimul s-a năpustit în jos, și-a înfipt ghearele în mâna femeii, încercând să își recupereze „prânzul”.

 

„Șoimul a apucat șarpele care era înfășurat pe brațul meu și a început să-l tragă în sus cu tot cu mâna mea”, a povestit femeia, care a spus că are probleme cu somnul de la acest incident petrecut luna trecută. Victima s-a ales cu tăieturi, înțepături, zgârieturi și vânătăi severe. 

 

Femeia a povestit jurnaliștilor de la CBS că, locuind în mediul rural, este obișnuită să întâlnească animale sălbatice. „De fapt, am mai văzut un șoim ridicând un șarpe. Asta fac ei, așa își ucid prada. Dar de acum voi fi foarte atentă când mai văd așa ceva”.

 

Un șarpe a căzut din cer și în Anglia, în urmă cu trei ani. Reptila, scăpată de o cioară, a căzut la câțiva centimetri de un bărbat care își plimba câinii într-un parc din orașul Lincoln. În prima clipă, el a crezut că e o funie lungă de un metru, apoi a văzut că „funia” avea limbă bifurcată.

×
Subiecte în articol: femeie atac sarpe soim