x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Fonduri ale Federaţiei Ruse, blocate în băncile cipriote

Fonduri ale Federaţiei Ruse, blocate în băncile cipriote

21 Mar 2013   •   10:12
Fonduri ale Federaţiei Ruse, blocate în băncile cipriote

Conturi ale mai multor grupuri publice ruse au fost blocate în Cipru, într-un moment în care insula mediteraneană negociază un ajutor suplimentar financiar cu Moscova, a declarat premierul rus Dmitri Medvedev, explicând astfel preocuparea extremă a Rusiei faţă de criza cipriotă, informează agerpres.ro.

"Un număr mare din structurile noastre publice activează via Cipru şi în prezent conturile lor sunt blocate din motive de neînţeles", a menţionat şeful guvernului rus, într-un interviu pentru media europene şi publicat joi.

"Provenienţa acestor bani este evidentă, este vorba de structuri ale statului rus", a reiterat Medvedev, adăugând că "acesta este motivul pentru care avem o poziţie fermă faţă de Cipru şi reglementarea datoriei cipriote".

Ministrul cipriot de finanţe Michalis Sarris continuă joi negocierile la Moscova pentru obţinerea unei extinderi a creditului de 2,5 miliarde de euro, acordat Ciprului de către Rusia în 2011, a cărui scadenţă este în 2016.

Potrivit premierului rus, delegaţia cipriotă a "făcut o serie de propuneri privind activele care ar putea interesa Rusia". "Până acum nu am auzit nimic nou", a adăugat Dmitri Medvedev, fără să ofere alte detalii.

"Noi nu refuzăm să discutăm acordarea unui ajutor suplimentar insulei. Cipru este ţară membră a Uniunii Europene şi este de datoria UE să formuleze propuneri, într-o manieră delicată, în caz contrar aceasta ar putea provoca un nou acces al crizei financiare internaţionale", a continuat şeful executivului rus.

El a reproşat UE că a ţinut Rusia departe de negocierile cu Cipru, care au dus la promisiunea unei asistenţe financiare de 10 miliarde de euro în schimbul impozitării depunerilor bancare, dintre care majoritatea aparţin ruşilor.

×