x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Fostul emisar special al lui Vladimir Putin suferă de o boală rară și este internat într-un spital din Europa

Fostul emisar special al lui Vladimir Putin suferă de o boală rară și este internat într-un spital din Europa

01 Aug 2022   •   20:55
Fostul emisar special al lui Vladimir Putin suferă de o boală rară și este internat într-un spital din Europa
Sursa foto: Hepta

Fostul emisar special al Kremlinului, Anatoli Ciubais, a demisionat din funcție după invazia Rusiei în Ucraina. În prezent, acesta este internat într-un spital din Europa din cauza unei boli autoimune, scrie Reuters.

Anatoli Ciubais sugeră de o boală autoimună gravă care atacă sistemul nervos, potrivit informațiilor transmise pe Twitter de activista rusă Ksenia Sobceak. Ea nu a precizat locul unde se află internat fostul oficial rus. 

Acesta a fost diagnosticat cu sindromul Guillain-Bare, afecţiune a sistemului nervos periferic.

El a demisionat din funcție în luna martie, după invazia rusă în Ucraina.

Fostul emisar are 67 de ani și a fost șeful de cabinet al președintelui Boris Elțîn şi reprezentant special al președintelui Vladimir Putin pentru organizațiile internaționale. 

 

×
Subiecte în articol: anatoli cibais