Francez, prins cu 4 kg de droguri în Indonezia
Un francez a fost arestat pe insula indoneziană Lombok după ce în bagajele sale au fost descoperite 4 kg de droguri, a anunţat luni poliţia locală, transmite AFP.
Félix Dorfin, originar din Béthune (nordul Franţei), a fost arestat la finalul lunii septembrie pe aeroportul din Lombok având asupra sa mai multe tipuri de droguri, printre care cocaină, Ecstasy şi amfetamine, ascunse într-o valiză cu pereţi dubli.
''Suspectul adusese drogurile direct din Franţa. El a ajuns aici după opriri de tranzit în Germania şi Singapore. Ulterior, în Lombok, urma să transfere cuiva drogurile'', a indicat Yus Fadillah, şeful departamentului antidrog din poliţia regiunii West Nusa Tenggara.
La sosirea sa pe insula vecină Bali, el a încercat să fugă atunci când ofiţerii vamali i-au verificat bagajele, dar a fost prins.
Indonezia are una dintre cele mai stricte legislaţii antidrog din lume. În prezent, în această ţară doi francezi efectuează pedepse grele cu închisoarea pentru trafic de droguri: Gérard Debetz, condamnat la închisoare pe viaţă în 2011, şi Serge Atlaoui, condamnat la moarte în 2007 şi aflat încă în detenţie.

Ştiri din .ro
Aleksei Navalnîi anunţă prin Instagram că "totul este bine" la închisoare
Miliția s-a întors. 8 polițiști reținuți pentru TORTURĂ!
Atac terorist în Suedia
Polițiștii care au greșit la Onești, dați pe mâna Parchetului
Polițiștii care au greșit la Onești, dați pe mâna Parchetului
Vaccinarea anti-Covid-19. Peste 38.500 de români, imunizați în ultimele 24 de ore
Operațiunea „Trump se întoarce pe 4 martie”. Măsuri sporite de securitate la Capitoliu
Criminalul de la Onești, transferat la Spitalul Județean Bacău, „Starea pacientului s-a deteriorat, a început să facă febră”
O fostă concurentă de la iUmor a povestit cum a fost abuzată de medicul stomatolog

VIDEO: Cîţu: Nu iau în calcul schimbarea pragului privind infectările cu SARS-CoV-2 în Capitală propusă de HORECA
Ministerul Sănătății e de acord cu renunțarea la mască în timpul orelor de sport din aer liber
Trei tineri premiați cu câte 10.000 de lei la concursul ”Bursa pentru Educație Vocațională”
